Nouă decese provocate de gripă au fost confirmate în perioada 5–11 ianuarie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Sănătate Publică. Astfel, bilanțul total al actualului sezon gripal a ajuns la 20 de decese, iar numărul îmbolnăvirilor este în continuare în creștere.
Medicul infecționist Adrian Marinescu a explicat că așa-numita „super-gripă” nu este, de fapt, o formă nouă sau mai periculoasă a virusului, ci rezultatul unui număr mare de cazuri apărute într-un timp scurt.
Val de super-gripă K în România
„Nu e nimic diferit. Este gripa din sezonul 2025–2026. Gripa oricum e imprevizibilă și, în momentul în care ai o populație care nu e protejată prin vaccinare decât într-o mică măsură, se poate întâmpla acest lucru”, a declarat medicul.
Potrivit specialistului, sezonul gripal a început mai devreme față de alți ani și este departe de a se încheia.
„Avem un sezon care a plecat cam cu două săptămâni mai devreme. Sunt destul de multe cazuri și e departe de a se încheia. Nu înseamnă că vorbim despre o virulență sporită, dar dacă sunt foarte multe prezentări, vor fi și persoane cu boli cronice sau de o anumită vârstă care pot face forme severe și, din păcate, pot ajunge chiar la deces”, a explicat Adrian Marinescu.
Medicul a subliniat că vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de protecție, chiar dacă nu oferă o garanție de 100%.
„Se întâmplă extrem de rar ca o persoană vaccinată în acest sezon să facă gripă și, dacă se întâmplă, de obicei vorbim de forme ușoare. Procentul celor vaccinați care ajung la forme severe este infim. Nu există vaccin 100% eficient, dar este clar cea mai bună metodă de prevenție”, a precizat acesta.
În ceea ce privește variantele de gripă A și B, medicul a explicat că vaccinul este actualizat anual pentru a acoperi tulpinile aflate în circulație la nivel european.
„În fiecare an avem un vaccin updatat, modificat astfel încât să acopere cât mai mult variantele care circulă. Ce e în Europa ajunge și în România, virusul nu are nevoie de pașaport”, a spus medicul.
Simptome comune ”super gripa K”
- febra mare, bruscă (peste 38-39°C), cu frisoane
- dureri musculare și articulare (corp)
- cefalee (dureri de cap) intense
- oboseală/epuizare severă
- tuse seacă, persistentă
- dureri în gât, congestie nazală, strănut
- stare generală alterată
Simptomele rămân cele cunoscute: febră mare, dureri musculare și articulare intense, stare accentuată de oboseală.
„Gripa ajunge să fie o ‘super-gripă’ atunci când sunt mai multe cazuri și pune probleme mai mari. Simptomele sunt cam aceleași: durerile musculare și articulare care te pun la pământ, senzația că ai fost bătut”, a mai explicat specialistul.
Medicul recomandă autoizolarea și evitarea colectivităților atunci când apar simptomele.
„Autoizolarea, chiar dacă nu e obligatorie, este o metodă de bun-simț. Nu ne trimitem copilul la școală, nu mergem la muncă dacă avem simptome, pentru că riscăm să îi îmbolnăvim și pe ceilalți”, a concluzionat specialistul.
