Se schimbă radical sistemul de contribuție la sănătate. Nu mai sunt asigurați milioane de români

contributie-sanatate

foto reperul.ro

Sistemul de contribuție la sănătate se schimbă radical odată cu ultimele decizii ale Guvernului. Nu mai sunt asigurați milioane de români

Dacă până acum mai multe categorii de români erau exceptate de la plata contribuției de 10% pentru sistemul public de sănătate (CASS), acum și aceștia trebuie să plătească. În caz contrar, își vor pierde calitatea de asigurat.

Se schimbă radical sistemul de contribuție la sănătate

Un proiect de lege ce prevede acest lucru, față de care Guvernul condus de Ilie Bolojan își va asuma răspunderea în Parlament, prevede abrogarea exceptării de la plata contribuției pentru mai multe categorii de persoane.

Potrivit acestui proiect, vor trebui să plătească cei 10% soții/părinții fără venituri proprii, persoanele persecutate în perioada comunistă, beneficiarii de indemnizaţie de şomaj, persoanele aflate în concediu creştere copil, persoanele cu venitul minim de incluziune, personalul monahal, precum şi bolnavii incluşi în programele de sănătate, alţii decât cei cu afecțiuni oncologice.

Toți cei supuși acestei măsuri vor putea depune o declarație și să achite contribuția la sănătate calculată la nivelul a șase salarii minime pe economie, respectiv 2.430 de lei pe an, deci puțin peste 200 de lei pe lună.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice asigurate, pentru fiecare persoană aflată în întreţinere, se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a șase salarii de bază minime brute pe ţară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opţiunea.

Cum și când poate fi plătită CASS

Totodată, se propune ca plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice, în toate situaţiile în care se exercită opţiunea începând cu data de 1 august 2025, să se facă în două tranşe: 50% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, la data depunerii declaraţiei și 50% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, până la data de 25 mai 2026.

Anterior deciziilor noului Executiv, doar 1 din trei români plăteau asigurare de sănătate. Categoriile sociale care erau scutite de la plata contribuției sunt:

Exit mobile version