România ar putea începe etapa de administrare a dozei a treia la începutul lunii octombrie

vaccin

foto: challenges.fr

România ar putea începe etapa de administrare a dozei a treia la începutul lunii octombrie.

Medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că, dacă Agenţia Europeană a Medicamentului va recomanda la începutul lunii septembrie administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID.

Prioritizarea va fi aceeaşi ca la debutul campaniei de vaccinare, însă prioritatea autorităţilor este vaccinarea cât mai multor persoane care nu s-au imunizat încă.

Cei vaccinaţi şi care au şi trecut prin boală nu au recomandarea pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID.

Prioritatea este vaccinarea cât mai multor persoane care nu s-au imunizat încă

„Pe de o parte, am văzut că sunt mai multe ţări care au adoptat deja această schemă cu un rapel la cel puţin şase luni.

În momentul de faţă în Israel se administrează persoanelor peste 50 de ani, deja în Statele Unite au decis ca să înceapă cea de-a treia doză la cel puţin opt luni de la completarea schemei de vaccinare.

Vor începe cu persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer, compania Moderna, administrându-se câte o doză din fiecare tip de vaccin, pentru cei care au făcut schema de vaccinare cu Johnson se aşteaptă încă studii pentru a vedea dacă trebuie administrată o altă doză de la cel de la Johnson&Johnson sau trebuie făcută o schemă mixtă, cu administrarea unui rapel de ARN Mesager.

Vom începe cu aceleaşi categorii care au fost prioritizate în etapa iniţială a campaniei de vaccinare şi anume personalul medical, personalul din centre sociale, rezidenţii din centrele sociale, persoanele vulnerabile, vârstnici, cei cu boli cronice care sunt internaţi în aceste centre, precum şi persoanele cu vârstă mai mare de 65 de ani, şi ei vulnerabili. Progresiv, vor intra şi celelalte categorii populaţionale”.

Prioritatea rămâne să vaccinăm cât mai multe persoane cu prima schemă, aşa încât cei care se vor prezenta la centrele de vaccinare şi care nu au făcut nicio doză vor avea prioritate pentru vaccinare.

Mesajul nostru este foarte clar: cei care nu au primit nicio doză de vaccin vor fi prioritari. Cei care beneficiat deja de o schemă de vaccinare, ţinând cont de faptul că avem suficiente doze disponibile şi capacitate de vaccinare, eu cred că lucrurile se vor derula mult mai uşor în acel moment”,

a declarat Valeriu Gheorghiţă la Digi 24.

Anunțul vine în condițiile în care numărul de infectări cu varianta Delta este în creștere în România. În ultima săptămână au fost înregistrate 26 de noi cazuri de infecție cu această tulpină,. De asemenea, numărul deceselor a crescut la 5, toate la persoane nevaccinate.

Exit mobile version