Pandemia se va putea încheia în 2022. Ce înseamnă trecerea la faza endemică a COVID-19

pandemia-se-va-incheia-2022

foto deschide.md

Pe măsură ce valurile de infectare cu varianta Delta a SARS-CoV-2 încetinesc în multe regiuni de pe glob, oamenii de știință analizează când și unde va face Covid-19 tranziția la categoria de boală epidemică, potrivit interviurilor efectuate de Reuters cu zeci de experți de top în sănătate.

Mai mulți experți în boli infecțioase se așteaptă ca primele țări care vor ieși din pandemie să aibă o combinație între o rată ridicată a vaccinării și imunitate naturală a celor care au fost infectați cu coronavirusul, precum Statele Unite, Marea Britanie, Portugalia și India.

Cercetătorii avertizează că virusul SARS-CoV-2 rămâne imprevizibil și că acesta suferă mutații pe măsură ce se răspândește în rândul populațiilor nevaccinate.

Niciunul dintre oamenii de știință nu a dorit să excludă complet ceea ce unii au catalogat drept „scenariul apocaliptic” în care virusul suferă mutații până în punctul în care reușește să eludeze imunitatea cu greu câștigată. Ei sunt încrezători că multe țări vor lăsa în urmă ce e mai rău din pandemie în următorul an.

„Credem că între momentul de față și sfârșitul lui 2022 va fi punctul în care vom câștiga controlul asupra virusului (…) putând reduce semnificativ severitatea bolii și numărul de decese”,

afirmă Maria Van Kerkhove, o epidemiologă a OMS responsabilă de combaterea pandemiei.

Trecerea la faza endemică a COVID-19

Numărul de infecții cu coronavirusul și de decese cauzate de COVID-19 este în declin în aproape toate părțile lumii din luna august, potrivit unui raport al OMS publicat pe 26 octombrie.

Europa a reprezentat însă o excepție, varianta Delta făcând ravagii în țări cu o rată scăzută a vaccinării anti-Covid precum Rusia, România și Bulgaria, dar și în locuri care au renunțat la purtarea măștii de protecție.

„Această tranziție va fi diferită în fiecare loc deoarece va fi influențată de nivelul de imunitate al populației, rezultat în urma infectării naturale și, bineînțeles, a distribuției vaccinării care variază (…) de la țară la țară”,

afirmă Marc Lipsitch, un epidemiolog de la Universitatea Harvard.

Unii experți afirmă că virusul se va comporta în cele din urmă mai mult ca rujeola, boală care provoacă în continuare focare în rândul populațiilor cu o acoperire scăzută a vaccinării.

Alții consideră însă că boala cauzată de coronavirus va deveni una asemănătoare bolilor respiratorii sezoniere ca gripa. O altă categorie crede că virusul ar putea deveni mai puțin mortal și că va afecta preponderent copiii însă acest lucru ar putea dura decenii.

Virusul probabil va continua să aibă mutații, necesitând o doză booster (rapel) anuală făcută pentru a contracara tulpinile care circulă, spune Trevor Bedford, un virusolog de la Fred Hutchinson Cancer Center.

Exit mobile version