Mesaj MAI: „În România, astăzi, la fiecare trei minute, cineva drag este răpus de COVID-19”

mesaj-MAI

foto libertatea.ro

România a înregistrat astăzi, 12 octombrie, cele mai multe decese COVID-19 de la începutul pandemiei, 442, iar numărul celor aflaţi în stare gravă la Terapie Intensivă marchează un număr-record de 1.667.

Ministerul Afacerilor Interne anunţă, într-o postare pe Facebook, că „majoritatea covârșitoare a celor care ajung acolo este nevaccinată„.

În România, astăzi, la fiecare trei minute, cineva drag este răpus de COVID-19. Alți 1.667 de pacienți sunt internați la ATI și au o șansă de supraviețuire. Probabil încă pe atâția își așteaptă rândul să prindă o gură de oxigen… Este crunt să nu mai ai aer, să te sufoci încet… EXTREM DE CRUNT!!

se arată in mesajul MAI.

Aici e ca la război… pe viață și pe moarte!

„Cu toții greșim și suntem cumva neîncrezători, dar aici e ca la război… pe viață și pe moarte! Alege cu mintea pentru viața ta, pentru familia ta! Și dacă tot ești sceptic, te rugăm să treci pentru câteva clipe pe lângă un spital și privește către Unitatea de Primiri Urgențe! Majoritatea covârșitoare a celor care ajung acolo este nevaccinată!”,

mai transmite MAI.




Exit mobile version