Este alertă în lumea medicală după apariţia virusului Chikungunya, transmis prin înțepăturile de țânțari din specia Aedes infectaţi. Focarul a impus măsuri dure în China, iar din mai multe zone au intrat în lockdown.
Acolo au fost înregistrate peste 3.000 de astfel de cazuri doar ultima săptămână, totalul ajungând la peste 10.000. Sunt suspiciuni că boala ar fi ajuns în SUA, iar medicii din România sunt în permanenţă în legătură cu specialiştii din China, potrivit antena3 CNN.
Mai multe zone din China au intrat în lockdown din cauza virusului Chikungunya
Acest virus creează îngrijorare şi în rândul specialiştilor de la noi. Însă, spun aceştia, în momentul de faţă, riscul ca această boală să ajungă în România este foarte mic. Pe de altă parte, ei comunică în mod constant cu cei din China în situaţia în care vor apărea cazuri suspecte pe teritoriul ţării.
Virusul Chikungunya este frecvent în state din Africa şi Asia. Iar în China s-a ajuns la măsuri stricte: spitalizare obligatorie, de cel puţin şapte zile, dar şi la obligaţia farmaciştilor ca, în momentul în care ajung la ei persoane cu simptome, să anunţe de urgenţă autorităţile.
Simtomele infecţiei cu virusul Chikungunya
febră;
dureri articulare severe;
erupții cutanate;
dureri de cap;
articulații umflate;
dureri musculare.
Majoritatea persoanelor mușcate de un țânțar infectat dezvoltă simptome în 3 – 7 zile, susţin specialiştii. În cele mai multe cazuri, pacienții se recuperează în decurs de o săptămână, dar în cazurile severe, durerile articulare pot persista luni sau chiar ani.
Dar rareori este fatală. Bebelușii, persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni preexistente sunt cele mai expuse riscului. Există focare regulate de Chikungunya în Asia, Africa și cele două Americi, dar aceasta este prima dată când a existat un incident major în China. Conform jurnaliştilor de BBC, cele peste 7.000 de cazuri confirmate cu febra Chikungunya au fost raportate în provincia Guangdong din China, începând cu luna iulie.
Cetățenii chinezi sunt obligați să elimine apele stagnante din locuințe, din ghivece, aparate de cafea, sticle goale, sub amenințarea unor amenzi de până la 1.400 de dolari.
