Dolj: 21 de pacienţi în stare gravă aşteaptă eliberarea unui pat de terapie intensivă

spitalul-din-craiova

foto libertatea.ro

Toate cele 58 de paturi disponibile în secţiile de terapie intensivă sunt ocupate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, informează GazetadeSud.

21 de pacienţi în stare gravă aşteaptă eliberarea unui pat de terapie intensivă în izolatorul Unităţii de Primiri Urgenţe al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova.

19 pacienți au nevoie de oxigen, spune managerul spitalului. Acesta precizează că momentan pacienţii primesc tratamentul necesar în izolator, care funcţionează ca o secţie de pre-terapie.

La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova sunt internate peste 300 de persoane cu noul coronavirus. 56 de copii infectaţi sunt trataţi în unitatea medicală. Niciun copil nu se află la ATI.

Ziua de miercuri a adus cele mai negre cifre pentru Dolj: 512 pacienţi raportaţi în ultimele 24 de ore şi 12 decese.

Exit mobile version