Crește numărul pacienților în stare gravă. 79 de pacienţi la terapie intensivă

terapie intensiva

foto: mediafax.ro

579 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 79 la terapie intensivă, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

În România 1.619 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 710 persoane se află în izolare instituţionalizată.

57.379 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 77 de persoane.

În intervalul 07.08.2021 (10:00) – 08.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (2 bărbaţi şi 1 femeie), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitale din Iaşi, Maramureş şi Timiş.

Din cele 3 decese înregistrate, 2 sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 1 al unui pacient care nu a prezentat comorbidităţi.

Exit mobile version