Concediile românilor, amenințate de valul 6 COVID-19. Recomandările Ministrului Sănătății

Concedii-Covid-19

foto hepta

Valul 6 al pandemiei de COVID-19 amenință concediile românilor și asta deoarece numărul infectărilor a crescut alarmant, iar oamenii se tem că își vor pierde vacanțele.

În prezent dacă vrem să mergem în Italia, Spania, Grecia, Turcia sau Bulgaria nu avem nevoie de un certificat COVID-19 și nu există restricții legate de circulație în aceste destinații turistice. Însă, pe măsură ce infectările cresc de la o zi la alta, iar Ministerul Sănătății a transmis că am putea spune că am intrat în valul 6 al pandemiei de COVID-19, există într-adevăr această teamă.

Mulți români se gândesc că și-ar putea pierde concediile, fie pentru că s-ar putea îmbolnăvi, fie pentru că în destinațiile alese de ei ar putea să apară restricții.

Direcția de Sănătate Publică a cerut unităților medicale să suplimenteze paturile pentru cei infectați cu acest virus. Inclusiv Ministerul Sănătății ar putea să facă mâine o nouă conferință de presă. Asta în condițiile în care așteptăm raportarea COVID 19 pe ultimele 7 zile, însă de marți.

Vârful acestui nou val va fi atins în luna august

Alexandru Rafila crede că vârful acestui nou val va fi atins în luna august, cu 10 mii de cazuri pe zi. Până atunci, autorităţile sanitare ne recomandă să revenim la purtarea măştilor în spaţii închise aglomerate, inclusiv mijloacele de transport în comun.

Recomandarea făcută de Ministerul Sănătăţii este ca masca de protecţie să fie purtată în microbuze, în autobuze, în tramvaie, în metrou, în tren şi chiar în avion. Totuși, masca nu poate fi impusă obligatoriu, pentru că această măsură se poate lua doar dacă se decretează din nou stare de ugenţă sau de alertă. Doar pentru spitale, clinici şi cabinete medicale există o lege care permite asta.  

Exit mobile version