Ce se întâmplă cu certificatul verde, cine și când va lua decizia?

certificat-verde

foto evz.ro

Sorin Grindeanu și-ar dori ca certificatul verde să intre în vigoare încă din această lună. Acesta a declarat că este nevoie doar de un punct final al discuțiilor deja avansate.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a explicat că adoptarea acestui certificat este un instrument de sănătate publică ce poate încetini transmiterea bolii, dar implementarea lui reprezintă în final o decizie strict politică.

„Eu sunt un adept al acestui certificat, dar am învăţat în această perioadă că trebuie să-i las pe cei care se pricep mai bine, medicii şi specialiştii în sănătate. Ca părere personală, cred că e nevoie de certificat verde, în acelaşi timp cu măsuri care să-i păzească pe cei care nu pot să se vaccineze. Eu am văzut punctul de vedere al ministrului Rafila, pe care îl susţin în totalitate”,

a declarat Sorin Grindeanu la Digi24.

Când va fi adoptat actul normativ care să reglementeze implementarea certificatului verde COVID la locul de muncă

„Nu suntem singuri şi nici nu avem majoritatea singuri, avem o majoritate confortabilă împreună cu partenerii de guvernare, cu PNL-ul și UDMR-ul. În acest moment, Parlamentul e în vacanţă, dar ceea ce a spus ministrul Rafila cred că e extrem de important: că e nevoie să ne pregătim şi pe toate celelalte componente – pe ce înseamnă spitalele, pe ce înseamnă antiviralele în farmacii”,

a spus vicepremierul.

Baciu: „Este mai degrabă o decizie la nivel de conducere a coaliției”

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, recunoaște că certificatul verde ar fi un instrument util, mai ales în perspectiva valului 5, dar spune că adoptarea lui este, de fapt, o decizie politică. De altfel, sunt voci din rândul medicilor care le cer politicienilor să le vină în ajutor și adopte cât mai repede o astfel de măsură.

„Toată această discuție cu certificatul verde a fost inițiată la nivelul Ministerului Sănătății, deci există un proiect care a fost dezvoltat, de la care s-a plecat. Acum, urmează o decizie politică”,

a spus Andrei Baciu.
Exit mobile version