Carantină pentru persoanele nevaccinate care vin din Grecia

Coronavirus

Coronavirus

Grecia a fost trecută pe lista roșie. Persoanele nevaccinate care vin din Grecia vor intra în carantină pentru 14 zile, începând de duminică, 1 august 2021, cu unele excepții. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) s-a întrunit joi ca să actualizeze lista țărilor cu risc epidemiologic.

Noua listă a statelor cu risc epidemiologic ridicat, în funcție de rata de incidență cumulată a cazurilor de COVID-19, a fost adoptată joi de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Grecia – una dintre principalele destinații de vacanță ale românilor – a intrat în zona roșie. De asemenea, a intrat în zona roșie și Irlanda, în timp ce Franța, Belgia, Israel, Statele Unite ale Americii, Islanda au intrat pe lista galbenă. Se mențin pe lista roșie și Marea Britanie, Spania, Portugalia și Olanda. Persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roșie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate.

Concret, la sosirea în România din Grecia, vor scăpa de carantină cetățenii vaccinați împotriva coronavirusului cu schemă completă de cel puțin 10 zile și cei care au fost infectați cu coronavirus în ultimele 180 de zile și nu mai devreme de ultimele 14 zile.

Copiii de până la 6 ani nu vor mai intra in carantină la sosirea în țară din țări aflate pe lista de risc epidemiologic, potrivit unei noi decizii luate marți de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Până acum limita de vârstă era de 3 ani. Totodată, copiii între 6 și 16 ani nu vor intra în carantină dacă prezintă un test PCR cu rezultat negativ.

Din zona roșie au intrat in zona galbenă, in urma scăderii incidenței: Suriname și Insulele Feroe. Din zona verde au intrat în zona galbenă, în urma creșterii incidenței: Franța, Belgia, Israel, Statele Unite ale Americii, Islanda, Honduras, Aruba și Sint Marteen.

În zona verde au intrat Oman, Paraguay și Uruguay.

Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din statele aflate pe lista galbenă sau pe cea roșie. Persoanele nevaccinate care intră în România din țările aflate pe lista galbenă stau în carantină 14 zile dacă nu prezintă un test PCR negativ. Cei nevaccinați care vin din țările aflate în zona roșie sunt nevoiți să stea în carantină indiferent dacă prezintă sau nu un test PCR negativ.

Exit mobile version