Bilant coronavirus România, 15 februarie 2022. Câte cazuri s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus

foto: mediafax.ro

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 21.885 de cazuri noi de COVID-19, cu 9.816 mai mult decât în ziua anterioară. Crește și numărul deceselor – 204, față de 75 raportate ieri. La terapie intensivă sunt 1.155 de persoane, similar cu ziua precedentă.

Până astăzi, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.596.269 de cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care 93.218 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În intervalul 14.02.2022 (10:00) – 15.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 204 decese (123 bărbați și 81 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Aceștia erau internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iași, Ilfov, Maramureş, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui și Municipiul București.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.415, cu 523 mai puțin decât în ziua anterioară. La ATI sunt internate 1.155 de persoane, similar cu ziua anterioară. Dintre cei 1.155 de pacienți internați la ATI, 986 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 673 sunt minori, 657 fiind internați în secții, cu 120 mai puțin decât în ziua anterioară și 16 la ATI, cu 5 mai puțin decât în ziua anterioară.

Exit mobile version