Alexandru Rafila explică cum îți dai seama că ești infectat cu Omicron

rafila

foto: us24.ro

În România, transmiterea variantei Omicron este una sporadică, dar în una – două săptămâni este foarte probabil să devină o transmitere comunitară susținută, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Avem parte de noi semne de întrebare odată cu apariția tulpinii Omicron a virusului COVID-19. Majoritatea oamenilor se întreabă cum se comportă acesta și care sunt simptomele pentru oamenii care sunt vaccinați împotriva virusului sau au trecut prin boală.

„Este o transmitere sporadică în acest moment a variantei Omicron, însă e foarte probabil ca în perioada următoare, adică în următoarele 1 – 2 săptămâni, să devină o transmitere comunitară susținută a variantei Omicron”,

a spus ministrul Sănătății, la Antena 3.

Întrebat dacă există simptomatologie diferită la care oamenii trebuie să fie atenți și să își dea seama că e vorba despre Omicron, ministrul Alexandru Rafila a spus că există studii care arată, de exemplu, că două dintre semnele tipice pentru Omicron sunt durerea de gât oarecum modificată, o durere mai puțin intensă, mai degrabă ca un soi de mâncărime, și transpirații abundente în timpul nopții.

Și alte simptome ale COVID-19 trebuie luate în seamă, potrivit ministrului. Este vorba de dureri musculare, febră și câteodată un sindrom digestiv.

Exit mobile version