Adrian Streinu Cercel trage un semnal de alarmă: Virusul va avea noi mutații

Adrian-Streinu-Cercel

foto g4media.ro

Țara Noastră a ajuns în cel de-al patrulea val al pandemiei de coronavirus, iar medicul Adrian Streinu Cercel susține că acesta nu este nici pe departe finalul. Potrivit medicului, cel puțin două noi valuri ale pandemiei vor urma.

Medicul, Adrian Streinu-Cercel, trage un semnal de alarmă referitor la evoluția pandemiei de coronavirus. Acesta susține că România se află în prezent în cel de-al patrulea val al pandemiei, care face ravagii în sistemul sanitar din România.

„Nu este problema dacă vine sau nu al patrulea val, pentru că al patrulea val este în momentul de față în fața noastră. Faptul că la Terapie Intensivă au început să se adune pacienții, denotă clar acest lucru.

Practic, pacienții care sunt în Terapie Intensivă reprezintă acel procent de 5% de cazuri severe și dacă facem calculul înapoi, o să vedeți câte cazuri sunt în realitate, în spatele acestui procent de 5%, deci a numărului de pacienți care sunt în Terapia Intensivă”,

a declarat Adrian Streinu-Cercel.

Medicul susține că după valul patru vor mai urma cel puțin două valuri

„Din păcate, noi funcționăm exact cu același personal pe care l-am avut și în urmă cu 8 luni, și în urmă cu 1 an, și în urmă cu 1 an și 8 luni. Practic, aici trebuia să facem o mică dezvoltare, în sensul să dăm posibilitatea unor specialități colaterale , să își facă o dezvoltare pe Terapie Intensivă, în așa fel încât să putem face față următoarelor valuri, pentru că noi vorbim acum de valul 4, dar trebuie să fim cât se poate de conștienți că pandemia nu se termină cu valul 4 și urmează încă cel puțin încă două valuri de aici încolo, categoric, cu alte variante”,

a mai adăugat medicul.

Adrian Streinu-Cercel a vorbit și despre modul în care virusul ajunge să aibă noi variante. Potrivit acestuia, pe măsură ce se transmite în rândul persoanelor, capătă noi valențe și face noi mutații, generând noi valuri ale pandemiei.

Exit mobile version