6 cazuri de ciupercă neagră diagnosticate în România, la pacienții post COVID-19! Ce este mucormicoza

Infectia-cu-ciuperca-neagra

foto: Shutterstock

Șase cazuri de mucormicoză (ciupercă neagră) au fost diagnosticate, în doar o lună, la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București.

Cazurile au fost identificate la pacienți care au trecut prin boala COVID-19. Medicii atrag atenția că, în timpul pandemiei de COVID-19, numărul pacienților diagnosticați cu mucormicoză a crescut simțitor.

„În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză și suntem un centru cu adresabilitate mare. Acum, am avut șase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simțitor și ne așteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză. Mare parte dintre aceștia erau pacienți diabetici, dar am avut și pacienți non-diabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi.”

a declarat conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie.

Dintre cei șase pacienți diagnosticați cu mucormicoză, patru au avut o evoluție favorabilă, unul a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, după ce a fost operat. De regulă, infecția cu mucormicoză a fost identificată la o lună, o lună și jumătate după ce pacienții s-au vindecat de COVID-19. Medicii spun că vârsta pacienților diagnosticați este în scădere.

Boala nu este contagioasă

Cele mai frecvente simptome observate la pacienții cu mucormicoză asociată cu COVID-19 au fost durerea facială, ptoza palpebrală, scăderea acuității vizuale și chiar pierderea vederii, afectare sinusală cu risc de extindere cerebrală și pulmonară. Evoluția poate fi fatală în cazul pacientului cu diabet și imunitate scăzută.

Boala nu este contagioasă, ceea ce înseamnă că nu poate fi răspândită în urma contactului cu oameni sau cu animale infectate, se arată pe pagina RoVaccinare.

Cum se manifestă  mucormicoza (ciuperca-neagră)

Ea practic trombozează vasele, iar țesutul respectiv devine fără hrană un țesut mort, şi infectează tot țesut, os nu ţine cont de nimic. Dacă te ști un pacient cu diabet zaharat trebuie să ți în echilibru boala cu medicul diabetolog. Iar după infecția post COVID dacă avem ceva simptome rino sinuzale nu ar fi rău să ne vadă un medic OLR”, spune dr. Răzvan Hainăroşie, director Institutul de Fonoaudiologie si Chirurgie Funcțională O.R.L. „Prof. Dr.D.Hociotã” din Bucureşti.

 

Exit mobile version