Președintele Germaniei vine în România. Ce urmează să discute cu Klaus Iohannis

Iohannis-Presedintele-Germaniei

foto economica.net

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va efectua miercuri o vizită oficială la București, unde va fi primit de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Printre temele discutate de cei doi șefi de stat va fi și situația securităţii regionale, europene şi euroatlantice, generată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Președintele german va avea o întâlnire și cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria.

Vizita preşedintelui Frank-Walter Steinmeier are loc în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, document-cadru emblematic al istoriei contemporane a relaţiei bilaterale, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Cei doi şefi de stat vor aborda, de asemenea, perspectivele consolidării cooperării economice dintre cele două ţări, în condiţiile în care Germania este primul partener comercial al României, cu schimburi însumând în anul 2021 peste 35 de miliarde de euro, şi al treilea investitor în economia românească. Vor fi discutate, totodată, stimularea investiţiilor reciproce şi aprofundarea cooperării sectoriale.

Agenda discuțiilor dintre cei doi șefi de stat va cuprinde și aspectele legate de sprijinul de care au nevoie, în contextul regional actual, statele din vecinătatea Uniunii Europene, în special Republica Moldova, Georgia și statele din Balcanii de Vest, inclusiv susținerea integrării europene a acestora.

Ulterior, preşedintele Germaniei va avea o întrevedere şi cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria, potrivit agendei prim-ministrului.

Exit mobile version