Voucher de 100 lei pentru cei care se vaccinează anti-COVID

florin-citu

Foto: gov.ro

Premierul, Florin Cîţu, a declarat că persoanele care se vaccinează anti-COVID vor primi un voucher în valoare de 100 de lei.

Florin Cîţu a anunţat că în coaliţie au fost discuţii despre demararea unui proiect pilot prin care persoanele care se vaccinează să primească un voucher în valoare de 100 lei.

„Am fost de acord să începem aceste proiecte pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere de câte 100 lei şi o loterie şi vom aloca şi aici bani.

Banii vor veni de la Ministerul Sănătăţii, deja există un program acolo. La Ministerul Sănătăţii cel cu vouchere, cel cu loteria, cred că va trebui să mergem la Ministerul Economiei.

Vom vedea în funcţie de cum merg proiectele. În iarnă au mai fost făcute astfel de programe. Am alocat sume pentru medicii de familie. Ştiţi foarte bine că acele sume nu au fost cheltuite.

Propunerea mea în coaliţie a fost să pornim cu un program mai mic şi dacă resursele vor fi epuizate, vom aloca noi resurse”

a explicat Florin Cîţu.

Bugetul alocat proiectelor este de peste 50 de milioane de lei.

Exit mobile version