USR vrea introducerea certificatului verde obligatoriu pentru toți angajații

Certificat-Verde-Obligatoriu

foto focusprimatv.ro

USR anunță că „susține ferm introducerea Certificatului Verde ca măsură de protecție la locul de muncă, atât pentru protecția angajaților, cât și pentru persoanele cu care aceștia vin în contact”.

Partidul va cere în Parlament „aplicarea nediscriminatorie a Certificatului Verde pentru toți angajații, indiferent că aceștia activează în sistemul public sau cel privat” și propune o perioadă de grație de 60 de zile, perioadă în care testele săptămânale ale celor nevaccinați să fie susținute de stat, după care costul acestora să fie suportat individual.

Dacă amendamentul USR va trece și va fi inclus în lege, nici un angajat – fie el la stat sau la privat – nu va mai putea veni la job fără Certificatul verde, adică fără vaccin, dovada trecerii prin boală sau testarea periodică de două ori pe săptămână.

”USR va cere în Legislativ aplicarea nediscriminatorie a Certificatului Verde pentru toți angajații, indiferent că aceștia activează în sistemul public sau cel privat. Vom depune această prevedere la Camera Deputaților sub forma unor amendamente la forma proiectului legislativ, care a trecut recent prin Senatul României”,

arată comunicatul USR.

La discuțiile de luni s-a iscat un scandal declanșat de AUR, președintele acestui partid George Simion făcându-i „criminali” pe parlamentarii care pledau pentru introducerea certificatului verde.

Exit mobile version