Ședință de urgență a coaliției de guvernare pe tema pensiilor speciale. Ce se va întâmpla cu legea

ciolacu-citu

foto romaniatv.net

O nouă ședință a Coaliției de guvernare va avea loc astăzi, începând cu ora 15.00. Liderii politici discută în aceste zile despre reducerea TVA pentru gigacalorie, dar și despre amânarea pensiilor speciale pentru aleșii locali.

Intrarea în vigoare a pensiilor speciale pentru aleșii locali ar trebui amânată cu un an, este de părere șeful PSD. Marcel Ciolacu a făcut această declarație după ședința liderilor partidelor din coaliția de guvernare, luni.

„A fost această discuție. Și credem că cea mai bună soluție în acest moment este prorogarea de drept pentru un an de zile”,

a declarat Marcel Ciolacu.

Liderii coaliției iau în calcul reducerea TVA-ului la gigacalorie

Liderii coaliției iau în calcul reducerea TVA-ului la gigacalorie pe perioada iernii, astfel încât românii să nu plătească facturi uriașe.

„Încercăm până la sfârșitul anului să venim cu un buget de stat. Important este că o să venim cu o reducere a tva-ului la gigacalorie pe perioada iernii, ianuarie-februarie-martie astfel încât să fie cât mai suportabilă. Să rămână 5 la sută”,

a declarat președintele PSD – Marcel Ciolacu, luni, după o ședință în coaliție.
Exit mobile version