PSD joacă tare la negocierile cu PNL

florin-citu-marcel-ciolacu

foto rfi.ro

PSD joacă tare la negocierile pentru guvern, mai ales că partidul și-ar dori inclusiv postul de premier pentru Marcel Ciolacu, potrivit unor surse politice.

Social-democrații au decis să ceară ministere de forță, printre care Finanțe sau Interne.

PSD vrea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru Marcel Ciolacu

PSD ar cere un vicepremier şi 7-8 ministere (Sănătate – Alexandru Rafila, Finanţe – Liviu Voinea, Transporturi – Mihai Tudose; Interne şi Muncă – fără nume vehiculate).  Totodată, e negociată şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor (pentru Marcel Ciolacu).

Ca şi program de guvernare au cerut creşterea pensiilor, creşterea indemnizaţiei minime (de la 800 lei la 1.000 lei), creşterea salariului minim, ceşterea alocaţiilor de la 214 la 300 de lei, subvenţionarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul din luna decembrie 2020, compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici şi IMM-urilor la nivelul din luna decembrie 2020.

În schimbarea poziției PSD cântărește mult și configurația politică după plecarea celor 15 parlamentari apropiați de Ludovic Orban.

PNL împreună cu USR și cu UDMR nu mai alcătuiesc majoritatea care le-ar asigura 234 de voturi necesare pentru învestirea guvernului, prin urmare alternativa cu USR pică.

Liderii social-democrați vor acum să meargă la negocieri cu o condiție foarte importantă: Partidul Social Democrat să fie cel care să dea premierul.

Exit mobile version