Presa străină scrie despre surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale din România, după ce candidatul independent Călin Georgescu s-a calificat în turul doi.
Surpriză în alegerile din România: Un candidat de extremă-dreapta se impune în scrutinul prezidențial, scrie Politico, în vreme ce Reuters titrează Prim-ministrul de stânga al României și candidatul extrem de dreapta la egalitate după primul tur al prezidențialelor.
Șoc în presa străină după prezidențialele din România
Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri și îi devansează în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și pe liberala Elena Lasconi.
Călin Georgescu este în prezent pe cale să ajungă în turul final al alegerilor prezidențiale, potrivit rezultatelor provizorii de duminică, cu aproape 90% din secțiile de votare, scrie Politico.
Potrivit rezultatelor parțiale, Georgescu conduce cu peste 22%, urmat îndeaproape de premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu cu puțin peste 20%. Candidatul reformist Elena Lasconi are 18,07%, în timp ce un alt candidat al dreptei dure, George Simion, este următorul cu 14,14%, după numărarea voturilor din peste 96% dintre secțiile din țară.
Un prim sondaj la ieșirea de la urne a sugerat că Lasconi urma să se califice pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, însă mediul politic din România a fost bulversat de ascensiunea lui Georgescu. Rezultatele preliminare pot suferi modificări pe măsură ce voturile continuă să fie contabilizate.
Prezența la vot în întreaga țară și în diaspora românească a fost de 52,5%, ușor peste nivelul de 51,2% la precedentele alegeri prezidențiale din 2019.
Prim-ministrul de stânga al României și candidatul extrem de dreapta la egalitate după runda inițială a alegerilor prezidențiale
Un critic român de dreapta al NATO și prim-ministrul de stânga Marcel Ciolacu păreau la egalitate duminică după primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit rezultatelor parțiale, într-un rezultat șocant care amenință poziția ferm pro-Ucraina a României, relatează Reuters.
Un analist politic a declarat că amestecul Rusiei pentru a-i oferi lui Georgescu un avantaj nu poate fi exclus în alegeri.
„Pe baza poziției lui Georgescu față de Ucraina și a discrepanței dintre sondajele de opinie și rezultatul real, nu putem exclude acest lucru”, a afirmat Sergiu Mișcoiu, profesor de științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai.
Cine e Călin Georgescu
De-a lungul timpului, Călin Georgescu a fost director la Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, ulterior a fost președinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, director în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, secretar general în Ministerul Mediului și raportorul în cadrul unui Birou ONU.
Georgescu a fost propus de 5 ori pentru a conduce Guvernul.
În vârstă de 62 de ani, Călin Georgescu a absolvit facultatea de Agronomie şi este doctor în pedologie (studiul solurilor).
Înainte de Revoluție, el a fost angajat ca inginer agronom la o întreprindere din Făgăraş, judeţul Braşov, iar în 1991 a ajuns șef al biroului senatorial pentru Mediu din Parlament, scrie News.ro.
Un an mai târziu, în 1992, el a devenit consilier al Ministrului Mediului, Marcian Bleahu. La acea vreme, Ion Iliescu era preşedinte, iar Theodor Stolojan ocupa funcţia de prim-ministru, din postura de tehnocrat. Guvernul era dominat de FSN, dar Ministerul Mediului era asumat de Partidul Ecologist.
Între 1993 şi 1996, Călin Georgescu conduce un ONG numit Asociaţia Tineretului Ecologist din România (TER), iar în guvernarea CDR devine secretar general în Ministerul Mediului.
La mijlocul anilor 2000 conduce un departament din cadrul Ministerului de Externe (MAE), apoi ocupă timp de mai mulţi ani diferite funcţii la ONU în domeniul conservării mediului. Astăzi, Călin Georgescu se prezintă ca expert în dezvoltare durabilă şi este profesor asociat la Universitatea din Piteşti.
Propus să devină premier
În plan politic, numele său a fost vehiculat pentru prima dată în spaţiul public în primăvara anului 2012, când ar fi trebuit să devină premier după căderea Guvernului Boc. Nu a mai fost numit pentru această funcție.
După tragedia de la Colectiv, care a dus la căderea Guvernului Ponta, a fost propus din nou prim-ministru, de mai multe persoane publice cu vederi naţionaliste. Printre cei care l-au propus se numără Dan Puric, publicația Sputnik (principalul aparat de propagandă al Federației Ruse), dar și partidul AUR (în 2020).
