Nicolae Ciucă, cea mai probabilă variantă de prim-ministru al PNL

Nicolae-Ciuca

Foto: Inquam Photos / George Călin

Nicolae Ciucă, general în rezervă, va fi, cel mai probabil, varianta de premier pe care liberalii o vor propune miercuri, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, au declarat pentru News.ro surse din conducerea partidului.

La ora 10:00, liberalii au programată o şedinţă de Birou Politic Naţional (BPN) în care vor oficializa mandatul cu care vor merge la consultările de la Cotroceni de la ora 11:00.

Renunţarea la Florin Cîţu vine pe fondul adâncirii crizei politice, suprapuse peste cea sanitară şi a preţurilor la energie, şi în contextul refuzului explicit al USR de a reface coaliţia atât vreme liderul PNL va fi în continuare propunerea de prim-ministru.

Cu un alt premier de la PNL, partidul condus de Dacian Cioloş a spus în repetate rânduri că este gata să se întoarcă la masa negocierilor.

Exit mobile version