Marcel Ciolacu: PSD a pus capăt unei crize politice. Avem un guvern stabil

Marcel-Ciolacu

foto ro.sputnik.md

Marcel Ciolacu, a declarat că venirea social-democraților la guvernare a pus capăt crizei politice care se întindea din luna septembrie, odată cu ieșirea USR PLUS de la guvernare.

Președintele PSD a precizat că românii aveau nevoie de un Guvern care să poată rezolva rapid problemele economice cu care țara se confruntă, datorită creșterii prețurilor.

„PSD a pus capăt unei crize politice. Avem un guvern stabil. Din acest moment guvernul trebuie să devină și eficient. Nu putem să mergem mai departe fără să avem românii parteneri, la lupta cu pandemia, la actul de guvernare. Trebuie să intrăm într-o normalitate”,

a declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a precizat că partidul său a decis să intre la guvernare în coaliția de compromis cu PNL pentru a rezolva crizele sociale și economice cu care se confrunta România.

Șeful PSD recunoaște că nu a fost o decizie ușoară să meargă la drum într-o coaliție cu adversarii politici de la PNL, dar au făcut un compromis, considerând că pachetul social din programul PSD a fost mult mai important pentru țară.

„N-a fost o decizie ușoară, după toate jignirile, atacurile, mai ales din partea președintelui, care are alt rol constituțional, și după ce am câștigat alegerile și nu ni s-a respectat…Am făcut și un compromis de a nu da un premier. Am considerat că pachetul social din programul PSD a fost mult mai important”,

a mai spus Marcel Ciolacu.
Exit mobile version