Marcel Ciolacu, despre un guvern PNL-PSD: Îmi asum acest proiect!

florin-citu-marcel-ciolacu

foto rfi.ro

Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la un eveniment al IMM-urilor, la care a fost prezent şi liderul PNL Florin Cîţu, că doreşte să îi asigure pe toţi de buna sa credinţă şi a preşedintelui PNL, arătând că formula de guvernare PNL-PSD este ”singura soluţie politică”, iar el îşi asumă acest proiect.

Preşedintele PSD a făcut referire în discursul său la întâlnirea de joi cu reprezentanţii PNL, pentru formarea guvernului şi a unei noi majorităţi.

Marcel Ciolacu a precizat că cele două partide au depăşit momentul în care ”am făcut socotelile de sondaje, de procente, de poziţionări”.

”Eu consider, şi o spun cu toată responsabilitatea, că în acest moment de răscruce a României, nu avem altă soluţie politică. Îmi asum acest proiect, sper să reuşim să îl realizăm”,

a declarat Marcel Ciolacu.
Exit mobile version