Premierul Ilie Bolojan a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute după ședința de Guvern, că Executivul lucrează în continuare la pachetul de măsuri fiscale, care va fi prezentat săptămâna viitoare.
Potrivit acestuia, măsurile vor include eliminarea unuia dintre cele trei praguri reduse de TVA, majorarea accizelor și reducerea sporurilor acordate angajaților din sectorul public.
Ilie Bolojan anunță lista măsurilor de austeritate
„Acest pachet va fi anunțat săptămâna viitoare, va fi dezbătut cu cei implicați și înseamnă câteva direcții pe care vi le precizez. Foarte probabil, taxa pe valoarea adăugată va fi reașezată la două praguri, azi avem trei praguri, săptămâna viitoare vă vom anunța aceste praguri și vom explica care sunt argumentele. Avem posibilitatea să încasăm repede sume și e foarte posibil să propunem o creștere a accizelor care țin de alcool, de exemplu, sau de combustibili,” a declarat Ilie Bolojan.
Bolojan a adăugat că Guvernul are în vedere și impozitarea suplimentară a capitalului.
„Mă refer, de exemplu, la bănci, la câștigurile de la jocuri de noroc. Acestea sunt câteva elemente la care lucrăm în această perioadă. Facem analize, discutăm cu partenerii noștri. Sunt foarte importante aspectele care țin de relația cu Comisia Europeană și, de asemenea, sunt foarte importante relațiile cu piețele, cu agențiile de rating, în așa fel încât România să rămână o țară stabilă din punct de vedere economic, cu toate costurile care vor veni din aceste măsuri, să rămână o țară care e pe o traiectorie de reducere a deficitului, ca o combinație de măsuri de scăderi de cheltuieli, creșteri de venituri și prioritizări de investiții”.
„Unele sporuri au fost abuzate în acești ani”
Bolojan a adăugat că Guvernul lucrează pe mai multe componente în ceea ce privește scăderea de cheltuieli.
„În ceea ce privește scăderea de cheltuieli, lucrăm pe mai multe componente, inventariem tot ceea ce înseamnă comitete, comisii – le-aș numi sinecuri – și în fiecare ședință de guvern și în fiecare săptămână de acum înainte, pentru că nu pot fi făcute de pe o zi pe alta, întrucât fiecare este pe o hotărâre de guvern, pe o lege, uneori legi organice, vom ataca această zonă. Și astăzi am început, practic, cu o astfel de structură, care ține de Guvernul României în mod direct, un comitet care era format din 17 persoane, care aveau un venit pentru una, două, trei ședințe lunare, de 4.000 de euro net pe lună, l-am transformat într-un comitet de 5 persoane, a căror venit va fi de aproximativ 1.000 de euro pe lună, pentru că, într-adevăr, au o răspundere, pentru că aprobă anumite credite. Și vă rog să faceți un calcul, ceea ce înseamnă o mică economie la bugetul național”, a explicat premierul.
Bolojan a adăugat că există un număr mare de sporuri care sunt permise de lege, și că unele dintre ele au fost abuzate în acești ani.
Guvernul vrea ca mai multă lume să plătească contribuția la sănătate
Premierul a adăugat că Guvernul este atent și la problema subfinanțării Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și că analizează extinderea bazei de contribuabili la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate.
„O problemă importantă pe care o avem este subfinanțarea Casei de Sănătate, cu afectarea calității serviciilor din acest sistem. Vă rog să vă gândiți că avem foarte puțini contributori la Casa de Sănătate, puțin peste 6 milioane, dar avem peste 16 milioane de beneficiari. Asta înseamnă că avem foarte multe excepții și în același timp, avem categorii care sunt scutite. Și analizăm extinderea bazei de contribuabili, deci să avem mai mulți contribuabili – pe de o parte, prin reducerea unor excepții, pe de altă parte, prin aplicarea acestei contribuții la pensiile mai mari”.
Bolojan a anunțat că Executivul lucrează în continuare la pachetul de măsuri fiscale, care va fi prezentat săptămâna viitoare. Potrivit acestuia, măsurile vor include eliminarea unuia dintre cele trei praguri reduse de TVA, majorarea accizelor și reducerea sporurilor acordate angajaților din sectorul public.
În zona educației, acesta a spus că trebuie analizate anumite aspecte și susține că „bursele sunt bune de orice fel, dar nu le mai putem susține la aceste venituri”.
Premierul a mai declarat și că trebuie intervenit în ceea ce privește acordarea pensiilor speciale pentru a se asigura o „justiție socială minimală”.
