Ce măsuri promite Ministerul Familiei condus de Gabriela Firea

gabriela-firea

foto: Antena 3

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus la Parlament lista viitorului Guvern al României, care este format din 20 de miniștri.

Singura femeie din acest cabinet este Gabriela Firea. Acesta va conduce Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse și are printre principalele obiective creșterea natalității.

Programul de guvernare PSD-PNL-UDMR abundă de măsuri care ar trebui să vină în ajutorul familiilor tinere. 

Ministerul Familiei promite multe măsuri

Printre acestea se numără scutirea de contribuții la sănătate pentru familiile cu cel puțin 3 copii, finanțare pentru achiziția de mașini de familie, grant-uri de 45.000 euro pentru locuințe, indemnizație pentru rude care cresc copiii, dar și măsuri care vizează reducerea șomajului în rândul tinerilor și al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 55-65 de ani prin acordarea de scutiri la impozite firmelor care aleg să angajeze astfel de persoane.

Noul Minister își propune construirea sau realibilitatea a 500 de creșe, grădinițe, școli, cămine studențești, realizarea de tabere școlare și campusuri, dar și creșterea gradului de vaccinare în instituțiile de învățământ.

În programul de guvernare al PSD-PNL-UDMR, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse , pe care îl va conduce Gabriela Firea, promite sprijinirea Ministerului Finanțelor Publice în aplicarea unor măsuri de deductibilitate pentru familiile cu mai mulți copii, ca măsură activă de încurajare a creșterii natalității, cu punctaje diferențiate în funcție de numărul de copii și în accesul la programe de creditare de locuire pentru achiziționarea unor noi locuințe sau renovarea și extinderea celor existente.

Totodată, se are în vedere implicarea autorităților locale în dezvoltarea infrastructurii necesare pentru îngrijirea copiilor, astfel încât părinții să fie încurajați să revină la muncă.

Ministerul Familiei își propune să introducă un pachet de monitorizare, alertă timpurie și sprijin pentru prevenirea separării copilului de familie.

Se va crea un registru local și național al copiilor și situațiilor de risc, unde va exista situația fiecărui copil în situație de risc și nevoile lui sociale, educaționale, de sănătate și siguranță. Alertele de risc și intervenție vor veni de la fiecare profesionist în contact cu copilul: asistent social, medic de familie, educator.

Exit mobile version