AUR anunţă că au depus plângere penală în legătură cu testarea COVID a elevilor

rodica-boanca

foto infoialomita.ro

Senatoarea AUR Rodica Boancă a anunțat că a depus o plângere penală „pentru zădărnicirea combaterii bolilor” în legătură cu procedura de administrare a testelor rapide antigen non-invazive pe bază de salivă în cazul elevilor și preșcolarilor, informează hotnews.ro.

Potrivit acesteia, pe lângă transmiterea virusului SARS-CoV-2, „există un real risc” de transmitere şi a altor boli care pot fi declanşate prin manipularea greşită şi imprudentă a acestor teste făcute copiilor pe cale orală, în condiţiile în care testarea se poate face şi în şcoli de „către personal nespecializat”.

„Având în vedere faptul că testele pe care le primesc elevii şi pe care trebuie să le facă de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi de joi, sunt trecute prin mâinile mai multor persoane, respectiv puse în punguţe pentru fiecare copil în parte şi apoi distribuite pentru fiecare clasă de către diriginţi/învăţători/educatori, consider că acest proces reprezintă un real risc de contaminare a elevilor şi, mai departe, a familiilor acestora. În consecinţă, în măsura în care chiar şi o singură persoană care intră în contact cu multe teste, din cauza modului în care acestea sunt distribuite, ar fi purtătoare a virusului, există riscul ca virusul să se răspândească la un număr foarte mare de persoane”,

a declarat Rodica Boancă.
Exit mobile version