Stabilirea calendarului pentru noi alegeri prezidențiale este una dintre urgențele noului Guvern. Potrivit mai multor surse, acestea ar putea avea loc îniante de Paște.
Prima reuniune a noului Guvern
Guvernul se va reuni în ședință după Crăciun, în cursul zilei de 27 decembrie. Una dintre prioritățile este stabilirea datei pentru alegerile prezidențiale.
În prezent, nu există un anunț oficial, însă potrivit mai multor surse guvernamentale, primul tur va avea loc până la finalul lunii martie.
Alegeri prezidențiale 2025
Prima parte a primăverii este cea mai plauzibilă perioadă în care ar putea avea loc alegerile, asta pentru a respecta calendarul electoral.
Executivul trebuie să stabilească data alegerilor cu cel puțin 75 de zile înainte, iar asta plasează primul tur undeva în a doua jumătate a lunii martie. Datele exacte le vom afla însă vineri, după ședința noului Guvern.
Astfel, o variantă de calendar electoral ar fi cu primul tur organizat pe 30 martie. În acest context, al doilea tur al prezidențialelor ar avea loc pe 13 aprilie, chiar de Florii.
O altă variantă este organizarea primului tur pe 16 martie, mai devreme, astfel încât a doua rundă să se desfășoare pe 30 martie.
Marcel Ciolacu: Românii trebuie să îşi aleagă preşedintele într-un climat normal
Marcel Ciolacu a susținut, în plenul reunit al Parlamentului, la şedinţa comună de învestitură a viitorului executiv, că unul dintre obiectivele importante ale guvernului este organizarea rapidă a alegerilor parlamentare într-un „climat normal, nu într-o realitate hibridă”.
„România are nevoie astăzi de un guvern deplin funcţional. Acesta este un lucru aşteptat şi un semnal puternic pentru investitori, pentru partenerii externi şi pentru economia românească. (…)”
„Un obiectiv major al acestui Cabinet este organizarea rapidă a alegerilor prezidenţiale, în siguranţă deplină şi transparenţă totală. Românii trebuie să îşi aleagă preşedintele într-un climat normal, nu într-o realitate hibridă, construită în afara ţării, de duşmani ai României”
„De aceea, alături de colegii mei din Guvern, mă voi asigura că alegerile prezidenţiale vor fi echitabile pentru toţi competitorii şi că voinţa românilor – şi nu algoritmii reţelelor sociale – vor decide preşedintele României”, a declarat acesta.
Lideul PSD a menționat că programul de guvernare pentru următorii patru ani răspunde „provocărilor economice şi sociale” pe care România le are în faţă.
