Liderii europeni critică Hamasul, dar solicită „acces umanitar rapid, sigur și neîngrădit” în Gaza

consiliul-european

foto consilium.europa.eu

În cadrul unui summit desfășurat joi la Bruxelles, liderii europeni au cerut crearea unor „coridoare umanitare” și a unor „pauze” în conflictul dintre Israel și Hamas pentru a permite satisfacerea nevoilor populației civile din Gaza, potrivit AFP.

Șefii de stat și de guvern din cele 27 de țări ale UE și-au exprimat „cea mai profundă îngrijorare cu privire la deteriorarea situației umanitare din Gaza”, într-o declarație care definește o linie comună după mai mult de două săptămâni de cacofonie pe această temă, informează hotnews.ro.

Liderii europeni critică Hamasul

Aceștia au solicitat „un acces umanitar continuu, rapid, sigur și neîngrădit (…) pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie prin toate mijloacele necesare, inclusiv coridoare umanitare și pauze pentru nevoile umanitare”.

„Unitatea este forța noastră”, a salutat președintele Consiliului European, Charles Michel, pe rețeaua de socializare X (fostul Twitter).

Declarația a necesitat negocieri intense cu privire la cuvintele folosite, cele 27 de state membre încercând să găsească un echilibru între sprijinul pentru Israel și solidaritatea cu civilii din Gaza.

„Modul în care trebuie să reacționăm la atacul terorist al Hamas asupra Israelului este o chestiune care divizează. Opiniile diferă”,

a recunoscut premierul ungar Viktor Orban.

Șeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, și-a reafirmat sprijinul pentru „o încetare a focului în scopuri umanitare”. „Suferința la care asistăm în Gaza este inacceptabilă”, a insistat el înainte de reuniune.

Summitul a avut loc la Bruxelles după ce Israelul a anunțat că a intrat pentru câteva ore în Fâșia Gaza cu tancuri pentru a „pregăti câmpul de luptă” pentru o ofensivă terestră.

Olaf Scholz și-a exprimat sprijinul fără rezerve pentru această operațiune

Cancelarul german Olaf Scholz și-a exprimat sprijinul fără rezerve pentru această operațiune.

„Israelul este un stat democratic care se ghidează după principii foarte umanitare, așa că putem fi siguri că armata israeliană va respecta regulile dreptului internațional în ceea ce face. Nu am nicio îndoială în această privință”,

a declarat Olaf Scholz.

Cei Douăzeci și Șapte au reafirmat, de asemenea, „dreptul Israelului de a se apăra în conformitate cu dreptul umanitar și internațional”. Ei au reiterat apelul adresat Hamas pentru „eliberarea imediată a tuturor ostaticilor”.

Toți cei 27 au condamnat cu fermitate atacul fără precedent lansat de Hamas la 7 octombrie, despre care Israelul susține că a ucis cel puțin 1 400 de persoane și a reținut 224 de ostatici, dintre care patru au fost eliberați începând de vineri seara.

Exit mobile version