VIDEO / Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în haosul care înconjoară aeroportul din Kabul

Aeroport Kabul

foto: Twitter/ Piers Morgan

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în haosul care înconjoară aeroportul din Kabul, a anunţat duminică Ministerul britanic al Apărării, în condiţiile în care zeci de mii de persoane încearcă cu disperare să fugă din ţară după preluarea puterii de către talibani, relatează dpa, Reuters şi AFP.

„Condiţiile din teren rămân extrem de solicitante, dar facem tot posibilul pentru a gestiona situaţia cât mai sigur cu putinţă.

Gândurile noastre sincere se îndreaptă către familiile celor şapte civili afgani care din nefericire au murit în mulţimile din Kabul”,

a menţionat Ministerul britanic al Apărării.

Aceste noi decese arată disperarea multor afgani care fie au lucrat cu trupele internaţionale în ultimele două decenii, fie activează în domenii ca apărarea drepturilor omului şi care încearcă să ajungă la aeroport.

Trupele din mai multe ţări, printre care SUA, Germania, Regatul Unit şi Turcia, efectuează evacuări simultane de pe aeroport.

Exit mobile version