UE şi SUA s-au declarat miercuri îngrijorate de situaţia femeilor din Afganistan

FOTO: REUTERS/Zohra Bensemra

Uniunea Europeană şi SUA s-au declarat miercuri îngrijorate de situaţia femeilor din Afganistan şi le-au cerut talibanilor să evite „orice formă de discriminare şi de abuz” şi să le păstreze drepturile, potrivit unei declaraţii comune, citată de AFP.

„Suntem profund îngrijoraţi pentru femeile şi fetele din Afganistan, pentru drepturile lor la educaţie, la muncă şi la libertatea de circulaţie.

Îi invităm pe cei care deţin puterea şi autorităţile din Afganistan să le garanteze protecţia. Femeile afgane, ca şi toţi afganii, merită să trăiască în securitate şi în demnitate. Orice formă de discriminare şi de abuz trebuie evitată.

Noi, din comunitatea internațională, suntem pregătiți să îi asistăm cu ajutorul umanitar și sprijin, pentru a ne asigura că vocile lor pot fi auzite.

Vom monitoriza îndeaproape modul în care orice viitor guvern asigură drepturile și libertățile care au devenit o parte integrantă a vieții femeilor și fetelor din Afganistan în ultimii douăzeci de ani

scrie în declarația comună.

„Chipul unei femei este o sursă de corupție”

Femeile din Afganistan au fost nevoite să poarte burqa la orice apariție în public, deoarece, potrivit unui purtător de cuvânt al talibanilor, „chipul unei femei este o sursă de corupție” pentru bărbații care nu au o legătură de sânge sau de familie cu acestea.

Într-o segregare sistematică denumită uneori apartheid de gen, talibanii nu le-au permis femeilor să lucreze, le-a fost interzis accesul la educație după vârsta de opt ani și, chiar și până la această vârstă, li s-a permis doar să studieze Coranul.

Femeile care își doreau să studieze şi beneficiau în acest sens de sprijinul familiei frecventau școli clandestine, unde ele și profesorii lor riscau să fie executați dacă erau prinși.

Nu li s-a permis să fie tratate de medici de sex masculin decât dacă erau însoţite de un bărbat din familie, ceea ce a ca multe dintre boli să rămână netratate. Pe lângă toate acestea, ele s-au confruntat cu bătăi primite în public și au fost şi frecevnte cazuri de execuție, pentru încălcarea legilor talibanilor.

De la vârsta de 8 ani, fetele din Afganistan nu aveau voie să fie în contact direct cu bărbați, în afară de o „rudă de sânge” apropiată, soț sau socru.

Exit mobile version