Adrian Câciu: România are mult mai mulţi bani decât se crede

Adrian-Câciu

foto realitatea.net

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că la finalului acestui an inflaţia în România va fi cu o singură cifră, estimând că ar putea ajunge la 8%.

Adrian Câciu a spus că finanțele publice stau mai bine decât stăteau în februarie sau martie anul trecut, pentru că între timp s-a realizat stabilitatea financiară.

„Veneam după doi ani de pandemie, după o perioadă în care nu s-a acționat foarte bine în zona deficitelor. În acest moment suntem mult mai stabili, acest lucru se vede și în rezultatele din 2022 în care nu numai partea de finanțare a fost una care a fost suficientă, dar și partea de investiții”, 

a spus Adrian Câciu.

Ministrul a arătat că România are mult mai mulți bani decât se crede, dar a nu se înțelege că este un sac fără fund și putem face ce vrem cu ei.

La finalul de an vom avea o inflație de o cifră

Ministrul Finanţelor a mai spus că la finalului acestui an inflația în România va fi cu o singură cifră, estimând că ar putea ajunge la 8%.

„În privinţa inflaţiei, îmi păstrez prudenţa de a spune că la final de an vom avea o cifră. Unii spun că de la jumătatea anului, eu vreau să fiu mai prudent în această situaţie. Aş putea spune chiar sub 9%, cam 8%”

„De ce vă spun că sunt mai prudent? Pentru că formarea brută de capital fix pe care ne vom construi consumul în acest an şi cererea agregată care este formată şi din consum guvernamental, şi din consum privat, investiţii private se face după seama importurilor şi atunci aş fi prudent”, 

a declarat Adrian Câciu la antena3 CNN.
Exit mobile version