Veste bună pentru pensionari, de la Poșta Română. Procesul de distribuire începe mai repede

posta-romana

foto playtech.ro

Compania Naţională Poşta Română anunţă că joi, 5 ianuarie, începe distribuirea tuturor drepturilor sociale, cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial.

În luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poşta Română primeşte cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR).

În luna ianuarie, faţă de lunile obişnuite, poştaşii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile. 

„Mă bucur să pot anunța că Poșta Română s-a mobilizat exemplar și a pus toate resursele necesare pentru ca mâine dimineață, la prima oră, poștașii noștri să fie pe teren și să distribuie pensiile cât mai repede”

„Asta fiindcă ne dorim ca pensionarii să nu resimtă această situație specială a unor întârzieri, cauzată de procedurile specifice începutului de an bugetar”,

a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

Exit mobile version