Tichetele de masă vor crește de la 40 de lei la 50 de lei, a anunțat Florin Jianu, reprezentantul IMM-urilor, la finalul discuțiilor de la Guvern cu premierul Ilie Bolojan. Anunțul a fost confirmat de ministrul Muncii, Petre Florin Manole. În jur de trei milioane de angajați primesc acest beneficiu extrasalarial în România.
Majorarea tichetelor va stimula consumul intern, deoarece va crește puterea de cumpărare și va contribui la atenuarea presiunilor inflaționiste.
Valoarea tichetelor de masă crește de la 1 ianuarie
Majorarea tichetelor de masă a fost anunțată de reprezentantul IMM-urilor, la finalul Consiliului Tripartit, convocat de premierul Ilie Bolojan pentru a discuta despre creșterea salariului minim pe economie. În timpul reuniunii, mii de angajați au protestat în fața Guvernului.
„De aceste tichete de masă beneficiază milioane de angajați și sunt o formă bună de susținere și a economiei, a puterii de cumpărare a angajaților”, a explicat Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România.
Tichetele de masă se vor majora începând cu data de 1 ianuarie 2026 la 50 de lei. În prezent, valoarea tichetului de masă este de 40,18 lei.
„Sunt valori brute, au o serie de taxe de numai 20%”, a spus Florin Jianu.
Ministrul Muncii a confirmat că va crește valoarea tichetelor de masă
La rândul său, ministrul Muncii a confirmat, pe Facebook, că va crește valoarea tichetelor de masă.
„O veste bună: avem consens între sindicate și patronate referitor la indexarea valorii tichetelor de masă de la 40 la 50 de ron”, a anunțat Petre Florin Manole în urmă cu puțin timp.
Tichetele de masă sunt cel mai utilizat și apreciat beneficiu extrasalarial din România, având un rol esențial în motivarea și păstrarea angajaților pe termen lung, potrivit economiștilor. De asemenea, creșterea valorii nominale a tichetelor de masă nu aduce o povară în plus bugetului, având însă beneficii precum: reducerea muncii la negru, stimularea consumului intern, atenuarea tendinței inflaționist și colectarea mai eficientă a taxelor.
Cum a crescut valoarea zilnică a tichetului de masă în ultimii 10 ani:
- 2015: 9,41 lei
- 2016: 13,00 lei
- 2017: 15,09 lei
- 2018: 15,18 lei
- 2019: 15,18 lei
- 2020: 20,01 lei
- 2021: 20,01 lei
- 2022: 30,00 lei (ian–iul), 35,00 lei (aug–dec)
- 2023: 40,00 lei
- 2024: 40,04 lei
- 2025: 40,18 lei
Patronatele au cerut înghețarea salariului minim
În ceea ce privește salariul minim pe economie, Florin Jianu a precizat că IMM-urile se opun în acest moment majorării. În prezent, salariul minim este de 4.050 de lei brut, 2.574 de lei net.
Aproximativ 1,7 milioane de români încasează, în prezent, salariul minim pe economie, cel mai mulți în sectorul privat. Este şi motivul pentru care mediul de afaceri nu susţine creşterea, mai ales dacă s-ar elimina şi scutirea de taxe şi impozite pentru 300 de lei.
