Semnal de alarmă tras de FACIAS: Pensionarii cu venituri mici vor avea de suferit

pensionari

foto impact.ro

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenţia că măsurile asumate de ţara noastră în PNRR referitoare la sistemul public de pensii, respectiv menţinerea pe termen lung a unui plafon de 9,4% din PIB, vor face ca românii sa nu mai aibă posibilitatea de a-şi asigura traiul zilnic din pensie, conform unui comunicat remis redacţiei.

Pensionarii cu venituri mici au ajuns într-o situație fără precedent. Prețurile la alimente, dar și facturile la gaze și electricitate înregistrează valori record, iar mulți dintre ei nici măcar nu își mai permit anumite produse.

În acest moment, situaţia pensionarilor este una critică, veniturile acestora fiind grav afectate de creşterea galopantă a inflaţiei. Din această cauză, pensionarii devin mai săraci pe zi ce trece, fiind absolut necesară o majorare a pensiilor de cel puţin 15%, luând în calcul evoluţia inflaţiei, la care se adaugă jumătate din procentul creşterii economice prognozate de guvernanţi anul trecut.

În același timp sursa citată vorbește despre situația la nivel european. Mai exact, reprezentanții FACIAS susțin că în alte state europene cheltuielile pentru pensii se ridică la o medie de 13% din PIB.

Ce se întâmplă cu pensiile speciale?

Referitor la restul categoriilor de pensii, reprezentanții Fundației susțin că România și-a asumat că nu va introduce categorii noi, iar pensiile speciale existente vor fi raționalizate.

„Important de reținut este faptul că nicio pensie specială nu va avea un cuantum care să depășească venitul obținut în cursul perioadei de activitate, respectiv de cotizare. Conform PNRR creșterile ad-hoc ale pensiilor sunt complet excluse”,

mai arată sursa citată.

FACIAS, conform scopului statutar, dar şi prin activitatea sa constantă din ultimii 14 ani, apără drepturile cetăţenilor şi urmăreşte asigurarea transparenţei în funcţionarea instituţiilor statului, ca principiu al democraţiei şi statului de drept, se mai arată în comunicat.

Exit mobile version