Speriați de situația din Ucraina, tot mai mulți români au ales să scoată sume mari de bani din bancomate. Mulți au ales această soluție probabil pentru a avea oricând numerar la îndemână. Alții însă au vrut să schimbe economiile în euro, speriați că va exploda cursul valutar.
Cererea foarte mare de numerar a creat ceva probleme băncilor și a golit multe bancomate din România. Băncile au nevoite să-și recalculeze necesarul de lichidăți, deoarece nu s-au așteptat ca cererea să fie atât de mare.
„În ultimele zile am înregistrat o creștere a cererii de numerar, însă situația este sub control. Ne-am asigurat din timp că avem lichiditățile necesare și am discutat cu partenerii noștri în alimentarea ATM-urilor într-un ritm accelerat, monitorizând tot timpul situația din teren.
Desigur, au putut exista întârzieri în alimentare din motive obiective ce țin de traseul mașinilor blindate, însă nu există probleme cu disponibilul de numerar nici în euro, nici în lei. Recomandăm clienților să folosească la fel ca până acum cardurile pentru plăți și să nu scoată de la ATM mai mult decât au nevoie în mod normal“,
a anunțat ING, citată de dcnews.ro.
În ciuda retragerilor masive de numerar, CEC Bank dă asigurări că nu sunt probleme și nici restricții la lei sau valută.
BCR a anunațat că va suplimenta sumele cu care sunt alimentate bancomatele de la graniță.
