Schimbări majore pentru românii care primesc vouchere și ajutoare de la stat

sprijin-pentru-romania

foto radiooltenia.ro

O mulțime de români vor fi afectați după o nouă serie de modificări în ceea ce privește ajutoarele sociale. Este vorba despre persoanele vulnerabile care primesc ajutoare pentru perioada sezonului rece, alocația pentru susținerea familiei, dar și ajutoarele sociale ce se calculează în raport cu indicatorul social de referință (ISR).  

În cazul ajutoarelor care depind de ISR, dacă în urma calculului rezultă fracțiuni în bani, sumele calculate se rotunjesc la leu în favoarea beneficiarilor.

Așadar, prin OUG 12/2023, ce se aplică din momentul apariției în Monitorul Oficial, respectiv de joi, s-a stabilit modificarea sau corectarea unor reguli ce țin de o serie de ajutoare sociale, dar și alocații.

Prima categorie de persoane vizată de modificări este formată din românii care primesc, în acest sezon rece, ajutorul de încălzire a locuinței și suplimentul pentru energie.

Ajutorul de încălzire a locuinței și suplimentul pentru energie

Majorările de drepturi de natură socială, precum și cele salariale prevăzute de OUG nr. 168/2022 și majorarea salariului minim brut pe țară la 3.000 de lei nu se iau în calcul, în perioada rămasă a sezonului rece noiembrie 2022 – martie 2023, la stabilirea ajutorului pentru încălzirea locuinței și suplimentului pentru energie. 

În plus, persoanele care beneficiază de majorările amintite mai sus, pentru care nu au fost stabilite debite, vor primi ajutoarele la același nivel până la 31 martie 2023, potrivit avocatnet.ro.

Alocația pentru susținerea familiei 

Ordonanța modifică și Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, în sensul corelării cu noua structură a anului școlar (înlocuirea semestrelor cu module), astfel încât să fie posibilă verificarea condiției de menținere a dreptului la această alocație legată de absențele nemotivate înregistrate de copiii din familiile care beneficiază de ea. 

Pentru copiii de vârstă școlară din familiile beneficiare de alocație, inspectoratul școlar are obligația să transmită agenției teritoriale, în luna martie și în luna august a fiecărui an, situația privind frecventarea cursurilor de către acești copii. 
 
În cazul în care se vor constata absențe nemotivate aferente modulelor încheiate până la 1 martie, respectiv între 1 martie și până la 1 august a fiecărui an, cuantumul alocației se va reduce proporțional cu numărul absențelor, după cum urmează: 

Ajutoarele sociale calculate în funcție de ISR 

Și ajutoarele sociale ce se raportează la ISR, care se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent, sunt vizate de modificări cuprinse în OUG. 
 
S-a stabilit că, începând cu drepturile lunii martie 2023, beneficiile de asistență socială raportate la valoarea ISR se rotunjesc la leu în favoarea beneficiarilor, dacă din calcul rezultă fracțiuni în bani. 

Exit mobile version