Salariile bugetarilor nu vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027. Veniturile vor depinde de noua lege a salarizării

bani-salariii

foto monden.ro

O nouă lege a salarizării în sectorul bugetar urmează să fie elaborată în 2027, potrivit Programului de guvernare prezentat de premierul desemnat, Luca Niculescu. Conform informațiilor, salariile angajaților nu vor fi indexate automat de la 1 ianuarie, urmând ca noua lege a salarizării în sectorul public să corecteze inechitățile.

Salariile bugetarilor nu vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027

Programul de guvernare nu indică majorări salariale la începutul anului 2027. Asta, în timp ce, în cazul pensiilor, se așteaptă indexarea de la 1 ianuarie, cu respectarea obiectivelor prevăzute în planurile de consolidare a finanțelor publice.

Noua lege a salarizării în sectorul bugetar a fos și jalon în PNRR, dar în contextul destrămării coaliției de guvernare, partidele politice nu s-au mai pus de acord în această vară pentru adoptarea unui proiect al legii salarizării publicat de către Ministerul Muncii.

„Elaborăm în 2027, împreună cu sindicatele reprezentative și instituțiile publice, proiectul noii legi a salarizării. Corectăm prioritar inechitățile, clarificăm grilele, sporurile și protejăm drepturile legal datorate. Simulăm impactul pe familii ocupaționale înaintea consultării publice și etapizăm aplicarea în acord cu Planul fiscal-bugetar 2025–2031. Orice majorare generală este condiționată de spațiul fiscal validat de Ministerul Finanțelor”, prevede Programul de guvernare al premierului Luca Niculescu.

Cheltuielile de personal urmează traiectoria consolidării fiscal-bugetare multianuale: de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2031. Legea salarizării unitare se realizează respectând acest plafon asumat.

Spațiul fiscal va fi folosit pentru corecții structurale ale inechităților din sistemul de salarizare, nu pentru majorări care le adâncesc, notează Profit.ro.

Ierarhia salarială ar urma să fie predictibilă

Impactul complet pe perioada 2027-2030 este avizat de Ministerul Finanțelor și este compatibil cu obiectivele fiscal-bugetare. Ierarhia salarială ar urma să fie predictibilă, sporurile justificate și plata legală de performanță, strict în plafonul de cheltuieli de personal din strategia fiscal-bugetară și legea plafoanelor.

Proiectul legii salarizării, discutat în această vară, a eșuat la finalul lunii august, deși negocierile au fost mediate chiar de președintele Nicușor Dan. Acesta a anunțat că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un acord privind legea, dar au convenit că aceasta trebuie adoptată până la sfârșitul anului și că trebuie respectat bugetul stabilit împreună cu Comisia Europeană. Noul program de guvernare, prezentat de premierul desemnat Luca Niculescu, prevede însă că legea salarizării va fi elaborată în 2027.

Noua lege a salarizării trebuia să respecte o limită bugetară stabilită pe baza estimărilor economice ale Comisiei Europene. Astfel, cheltuielile cu salariile ar putea crește cu cel mult 12,1 miliarde de lei în 2027, comparativ cu 2026.

Exit mobile version