Pensiile ar putea creşte din nou. Câţi bani vor primi în plus pensionarii

pensii

foto cursdeguvernare.ro

Pensiile ar putea creşte cu 10% în ianuarie 2023, conform unor surse guvernamentale. O pensie de 1.586 de lei ar putea creşte cu aproape 160 de lei, o sumă infimă dacă ne raportăm la inflația care este la 15 % acum în România.

Executivul a decis și în acest an să existe o majorare a pensiilor cu 10% plus acele ajutoare care au fost acordate la începutul anului pentru creșterea facturilor și ajutoarele de 700 de lei care deja încep să fie distribuite odată cu pensiile, pentru pensionarii care au un venit sub 2000 de lei în prezent.

Se încearcă mai multe măsuri în acest moment, pentru a veni în ajutorul pensionarilor care au și așa venituri foarte mici. 

Odată cu creșterea acestei rate a inflației, prețurile cresc galopant. De la prețul la pompă, automat cresc și celelalte prețuri. 

Pensionarii suportă destul de greu toate aceste costuri pentru coșul zilnic de cumpărături, de pildă, dar și pentru întreținere și celelalte cheltuieli.

Punctul de pensie crește din 2023

Ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat că punctul de pensie va crește de anul viitor.

„Domnul preşedinte a făcut o declaraţie în conformitate cu legea care a spus că dacă prevede o creştere anume de la 1 ianuarie sau o creştere pe anual cu rata inflației şi 50% din creșterea salariului brut se va respecta. Asta nu exclude o creştere anul acesta şi nu exclude o analiză a actualului guvern pe tot ce înseamnă măsuri şi pachete sociale pe anul acesta”

„Suntem extrem atenți la evoluția cifrelor şi vom lua măsurile necesare pentru a proteja puterea de cumpărare a categoriilor vulnerabile unde se încadrează şi pensionarii”,

a declarat Ministrul Muncii, Marius Budăi.
Exit mobile version