De la 1 septembrie 2026, românii care au lucrat în Statele Unite vor putea invoca, în anumite condiții, perioadele de asigurare realizate acolo pentru stabilirea dreptului la pensie în România. Măsura vine odată cu intrarea în vigoare a Acordului în domeniul securității sociale dintre România și SUA, semnat la București în 2023 și ratificat de România în 2024, potrivit informațiilor publicate de Alba24.ro.
Un acord care schimbă felul în care sunt privite carierele împărțite între România și SUA
Data aplicării a fost stabilită oficial prin Ordinul Ministerului Afacerilor Externe nr. 1.076/2026. Dincolo de formularea tehnică, schimbarea este importantă pentru oamenii care au avut trasee profesionale fragmentate și care, separat, nu adună suficient stagiu pentru deschiderea dreptului la pensie într-un singur sistem.
Ce înseamnă, de fapt, „anii lucrați în SUA”
Noutatea principală nu este că orice muncă prestată în Statele Unite devine automat vechime în România. Acordul prevede o logică mai strictă: pot fi luate în calcul doar perioadele recunoscute ca perioade de asigurare de sistemul american de Social Security.
În practică, Casa de Pensii poate totaliza perioadele de asigurare din cele două state atunci când este nevoie pentru îndeplinirea condițiilor de pensionare. România va recunoaște trei luni de asigurare pentru fiecare trimestru de asigurare certificat de instituția competentă din SUA, fără ca pentru un an să poată fi recunoscute mai mult de 12 luni. Perioadele nu trebuie să se suprapună.
Un exemplu simplu arată mecanismul: o persoană cu 13 ani recunoscuți în România și încă 4 ani recunoscuți în SUA poate folosi totalizarea pentru a verifica dacă îndeplinește stagiul minim necesar. Totuși, asta nu înseamnă că România va plăti pensie pentru toți cei 17 ani ca și cum ar fi fost lucrați integral în sistemul românesc.
Cum se calculează pensia când intervin două sisteme diferite
Acordul stabilește și modul de calcul. Mai întâi, Casa de Pensii face un calcul teoretic, ca și cum toate perioadele ar fi fost realizate potrivit legislației românești. Apoi, cuantumul efectiv plătit de România este stabilit proporțional cu perioadele de asigurare realizate în România.
Atunci când pensia depinde de venituri sau contribuții, România ia în considerare veniturile și contribuțiile aferente perioadelor realizate pe teritoriul său, nu salariile câștigate în SUA. În oglindă, și partea americană își calculează și își plătește prestația potrivit propriilor reguli, pentru perioadele recunoscute în sistemul său.
Acest tip de coordonare este important mai ales pentru persoanele care au lucrat legal în ambele țări, dar nu suficient de mult într-una singură pentru a obține o pensie de una singură. Acordul nu creează privilegii, ci încearcă să evite pierderea unor ani de contribuție care, altfel, ar rămâne izolați în sisteme diferite.
Regula funcționează și invers: România poate ajuta la pensia americană
Mecanismul nu este valabil doar pentru românii care se pensionează în România. O persoană care a lucrat în SUA, dar nu are suficient stagiu în sistemul american, poate folosi perioadele din România pentru completarea condițiilor necesare unei prestații americane.
Condiția menționată este ca persoana să fi realizat cel puțin șase trimestre de asigurare în sistemul Social Security din SUA. Abia apoi perioadele românești pot fi folosite pentru totalizare. Și în acest caz, SUA vor recunoaște, în principiu, un trimestru de asigurare pentru fiecare trei luni de asigurare certificate de România, cu maximum patru trimestre pentru un an.
În esență, acordul încearcă să lege două biografii administrative care, până acum, au funcționat separat. Pentru mulți oameni, diferența dintre o pensie deschisă și una respinsă poate depinde tocmai de această punte între sisteme.
Ce se întâmplă cu studenții din Work and Travel
Una dintre cele mai sensibile clarificări privește studenții care au lucrat temporar în SUA prin programul Work and Travel. În mod obișnuit, aceste perioade nu vor fi luate în calcul la pensie, pentru că programul se desfășoară de regulă cu viză J-1, iar participanții sunt în general exceptați de la plata contribuțiilor americane pentru Social Security și Medicare.
Cu alte cuvinte, simplul fapt că un student a lucrat legal câteva luni în SUA și a avut Social Security Number nu înseamnă automat că a acumulat stagiu de pensie. Perioada poate fi valorificată prin acordul România–SUA numai dacă este recunoscută de autoritățile americane drept perioadă de asigurare în sistemul Social Security.
Este o distincție importantă, mai ales pentru generațiile care au tratat Work and Travel ca pe o experiență de muncă și viață, fără să știe dacă ea va conta sau nu în arhitectura pensiei de mai târziu. Acordul nu transformă retrospectiv orice vară de lucru într-un drept de pensie, ci doar perioadele care au fost efectiv contributive.
Pot fi valorificate și perioade mai vechi
Da. Acordul nu se aplică doar muncii prestate după 1 septembrie 2026. Documentul prevede că, la stabilirea drepturilor, pot fi luate în considerare și perioade de asigurare realizate înainte de intrarea lui în vigoare, precum și alte evenimente relevante produse anterior.
Asta înseamnă că și munca din SUA realizată cu ani în urmă poate fi valorificată, dacă este recunoscută ca perioadă de asigurare potrivit legislației americane. În același timp, acordul nu creează dreptul la plata unor prestații pentru perioade anterioare datei de intrare în vigoare.
Mai există și o precizare utilă pentru cei deja pensionați: deciziile privind drepturile la prestații emise înainte de intrarea în vigoare a acordului nu împiedică apariția unor drepturi noi în baza lui. Totodată, aplicarea acordului nu poate duce la reducerea unei prestații deja stabilite.
De ce contează pentru cei care au lucrat între două țări
Pentru românii care au avut cariere împărțite între România și SUA, noul cadru poate conta mai ales atunci când anii lucrați separat nu sunt suficienți pentru pensionare. Acordul nu promite pensii mai mari în mod automat, dar poate deschide ușa către drepturi care, altfel, ar fi rămas inaccesibile din cauza fragmentării contribuțiilor.
În același timp, regulile privind detașarea și evitarea dublei contribuții arată că documentul are și o dimensiune practică pentru piața muncii. Ca regulă generală, un angajat sau un lucrător independent este supus legislației statului în care își desfășoară activitatea. Pentru persoanele trimise temporar de angajator în celălalt stat, dacă detașarea nu depășește cinci ani și sunt îndeplinite condițiile acordului, ele pot rămâne supuse doar legislației statului de origine.
Mesajul de fond este unul de coordonare, nu de generozitate automată. Anii lucrați în SUA pot conta în România, dar numai în măsura în care sunt recunoscuți oficial ca perioade de asigurare. Pentru mulți oameni, aceasta este diferența dintre o amintire profesională și un drept concret.
Pe scurt: de la 1 septembrie 2026, acordul România–SUA permite totalizarea perioadelor de asigurare pentru pensie, inclusiv pentru ani lucrați în SUA înainte de intrarea lui în vigoare, însă numai dacă acele perioade sunt recunoscute de sistemul american de Social Security.