Pensii 2022. Casa de pensii, anunț pentru români. Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor

pensii

foto playtech.ro

Recalcularea pensiilor ar putea fi blocată din cauza evaluarii dosarelor de pensie care ar putea întârzia. Deocamdată, doar două milioane din cele cinci au fost revizuite.

Milioane de români aşteaptă de ani buni pensii echitabile de la stat, dar sunt premise ca nici în acest an să nu se întâmple acest lucru, alte trei milioane de dosare aşteptând revizuirea. În schimb, sunt români care pot cere recalcularea o dată pe an.

Persoanele care decid să lucreze chiar și după vârsta pensionării au dreptul, conform legii, să depună și o cerere pentru recalcularea pensiei, astfel sumele plătite suplimentar de către angajat pentru asigurările sociale, să fie adăugate la calculul pensiei.

Cei care au realizat stagii de cotizare și după vârsta de pensionare au dreptul de a li se recalcula pensia conform art.107 din actuala Lege a pensiilor.

„Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia (…)”.

potrivit Legii nr.263/2010.

Cei care au dreptul la recalculare pensiei sunt și cei care dintr-un motiv sau altul nu au depus la Casa de Pensii toate documentele necesare pentru stabilirea corectă a pensiei, documente precum adeverințe de vechime ori de studii, ceea ce înseamnă că la recalculare, pensia să fie mai mare.

Când se primește pensia recalculată

Pensiile recalculare se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

Trebuie reținut faptul că în acest moment este încă în vigoare Legea pensiilor nr.263/2010, noua Lege a pensiilor 127/2019 urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2023, după ce a fost amânată aplicarea acesteia prin OUG 8/2021 cu toate că fusese programată intrarea în vigoare pentru data de 1 septembrie 2021.

Exit mobile version