Ministrul Muncii, Marius Budăi, vine cu vești pentru pensionari. Informații despre voucherele sociale

marius-budai-vouchere-pensionari

foto playtech.ro

Ministrul Muncii a făcut publice noi detalii cu privire la cardurile alimentare pe care Guvernul urmează să le acorde începând din luna iunie 2022.

Marius Budăi a declarat că distribuirea voucherelor sociale pentru persoanele vulnerabile se va face prin Poşta Română, din luna iunie. Ministrul nu a exclus, însă, ca să existe și întârzieri la plată. El a precizat că aceste situații vor fi reglementate astfel încât nici unul dintre cei în drept să le primească să nu aibă de suferit.

„Nu aşteptăm ca furnizorii să tipărească toate cardurile. Pe măsură ce le avem imprimate le vom livra prin Poşta Română către populaţie. Dar dacă până la 30 iunie vor fi persoane care nu vor primi carduri şi le vor primi pe 2 sau 3 iulie nu înseamnă ca pe luna aferentă nu va primi suma.

Suma lunii iunie nu va fi pierdută, indiferent când vor fi primite cardurile”,

a spus Marius Budăi.

Aproximativ trei milioane de persoane din categorii vulnerabile urmează să primească cardurile emise pentru programul temporar „Sprijin pentru România”.

Voucherele pentru alimente vor fi împărţite pensionarilor cu venituri lunare mai mici de 1.500 de lei, persoanelor cu dizabilităţi, familiilor în care venitul mediu de persoană este de 600 de lei şi persoanelor fără adăpost.

Exit mobile version