Marius Budăi, anunţ privind majorarea pensiilor mici: „Este neconstituţional şi nelegal”

marius-budai

foto romaniatv.net

Ministrul Muncii a dezvăluit pericolul ascuns din pensiile românilor care încasează salariul minim pe economie. „Dacă se vor ancora în această situaţie şi vor rămâne în această situaţie vor rămâne cu pensia minimă şi nu putem face nimic aici”, avertizează ministrul.

Marius Budăi a reafirmat că un pensionar nu poate trăi decent cu o pensie de 1.700 de lei pe lună în România, iar acest lucru a fost discutat și la Comisia Europeană de unde a obținut o perspectivă de rediscutare a procentului alocat pentru aceste venituri. 

Marius Budăi a precizat că pensiile au fost majorate la începutul anului 2022 cu 25%, iar pentru cei cu venituri minime a fost implementat programul social prin care cei aflați în nevoie vor beneficia de acele vouchere în valoare de 50 de euro care vor veni din două în două luni.

Ministrul Muncii: „Este neconstituţional şi nelegal”

„Este neconstituţional şi nelegal să mărim pensiile diferenţiat pentru că am încălca principiul contributivităţii, dar pentru pensia minimă am majorat-o cu 25% de la 1 ianuarie.

Pentru pensiile mici avem aceste măsuri care se vor aplica până la sfârşitul de an, din două în două luni, vor intra în vigoare din iunie, se vor face imediat cum există posibilitatea, plăţile, nu va exista să nu se plătească şi să fie prinsă şi luna iunie, indiferent când se va face plata. Suntem în perioada de discuţii cu Comisia Europeană, ne închidem pe majoritatea discuţiilor, deci nu există probleme aici”,

a declarat Marius Budăi, la Antena 3.

Marius Budăi a fost întrebat de un pensionar dacă ar putea trăi cu 1.700 de lei pe lună, iar răspunsul acestuia a fost clar: „NU”

„Nu. Este aceeaşi întrebare pe care eu am adresat-o în deschiderea discuţiilor cu Comisia Europeană atunci când am justificat de ce strig de nebun, spuneau unii, că 9,4 nu este suficient. Am întrebat tranşant, direct, ferm, fără niciun fel de ezitare, pensia minimă este 200 de euro, salariul minim este 300 de euro, dragii mei comisari, dragii noştri europeni, aţi putea trăi cu 200 sau 300 de euro pe lună? Au pus capul jos şi au recunoscut că nu ar putea trăi cu aceşti bani”,

a răspuns Marius Budăi.
Exit mobile version