Până să afle exact cu cât vor crește pensiile, la nivel de procent, anul viitor, având în vedere că oficialii au tot vorbit, în ultima perioadă, despre acest aspect, pensionarii din România primesc noi vești de la ministrul Muncii, Marius Budăi.
Marius Budăi a anunțat o nouă victorie pentru pensionari, care ”nu îi va mai condamna la sărăcie pentru următorii 50 de ani”. Este vorba despre eliminarea pragului stabilit de USR și Cîțu, respectiv PNL, cu Ursula von der Leyen.
„Despre pensiile contributive, cea mai mare victorie pentru români va fi eliminarea din PNRR a acelui procent inuman la adresa cetățenilor români, de a fi condamnați la sărăcie pentru următorii 50 de ani și este clar că din discuțiile de până acum, de la nivelul UE, de la nivelul familiei Socialiștilor-Europeni, avem toată susținerea acestui procent din PNRR. Să nu mai condamnăm cetățenii României la sărăcie pentru următorii 50 de ani”
„În PNRR se vorbește să nu avem 9,4% (n.r. – din PIB, cheltuieli maxime cu pensiile). Niciun stat membru UE nu are în PNRR așa ceva. Nicăieri nu există acest prag! Această inepție trebuie scoasă din UE”
„Atât am fost de iubitori de români – cei care au scris atunci, Ghinea, Turcan și Cîțu, că românii trebuie să fie săraci”,
a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii, la România TV.
Ministrul Muncii promite că pensiile vor crește cu cel puțin 10% începând de anul următor.
Marius Budăi se bucură că preşedintele Klaus Iohannis a început să gândească social-democrat
Despre procentul cu care ar putea creşte pensiile, Marius Budăi a amintit că PSD a venit în coaliţie cu o creştere de 10 procente şi tot ceea ce este peste 10% nu este decât în interesul cetăţenilor dar a ţinut să menţioneze că refuză să participe la o licitaţie de procente pe seama seniorilor României.
”Eu personal mă bucur că domnul preşedinte a început să gândească social-democrat. Eu, personal, mă bucur că am văzut şi alţi membri din PNL că au început să gândească social-democrat”,
a spus Budăi.
