Informația zilei. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ne spune când vor creşte din nou pensiile

Adrian-Câciu

foto realitatea.net

Primele consecinţe ale războiului din Ucraina au început să se resimtă și în România. Cei care plătesc sunt pensionarii. Activele nete totale ale fondurilor de pensii private obligatorii și facultative au scăzut cu 1,3% în februarie față de luna precedentă.

Creşterea pensiilor rămâne în aşteptare, după ce ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat că nu se poate pronunţa încă în privinţa măsurilor pentru pensionari. 

O decizie ar putea fi luată abia spre vară, în funcţie de evoluţia situaţiei din Ucraina, mai spune Adrian Câciu.

„Când am făcut strategia fiscal bugetară, am analizat cele trei scenarii pe care trebuie să le luăm în calcul. Trebuie să vedem cât va dura cu efectele reale ale conflictului din Ucraina, pentru că ele au o serie de costuri. Am văzut unii politicieni spun că da, se poate, scădem taxe.

Cred că trebuie să le luăm gradual, trebuie să răspundem în acest moment şi cu o serie de măsuri care să spună că în acest interval de timp suntem protejaţi. Să vedem care sunt provocările care vin pe parcurs şi să venim cu un răspuns mai spre vară.

Pe creşterea pensiilor, trebuie să vedem mai întâi efectele războiului de lângă noi, să luăm măsuri gradual. Trebuie să vedem ce provocări vin pe parcurs. Mai spre vară vă oferim un răspuns”,

a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Exit mobile version