Guvernul ia în calcul modificarea pragului de impozitare a pensiilor. Ce spune ministrul Finanțelor despre creșterea pensiilor

Pensii-2022-Adrian-Caciu

foto impact.ro

Guvernul analizează posibilitatea de a mări pragul de la care pensiile plătite în sistemul public vor fi impozitate. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu. În prezent, conform prevederilor din Codul Fiscal, pensiile plătite în sistemul public, ce depășesc valoarea de 2.000 de lei sunt supuse impozitării.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat miercuri că instituția pe care o conduce și Ministerul Muncii fac o analiză a impozitării sistemului de pensii, vorbind de posibilitatea creșterii pragului până la care pensiile sunt scutite de impozit.

„Sistemul public de pensii nu este impozitat până la valoarea de 2.000 de lei. Lucrurile aşa vor rămâne, analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017, între timp, lucrurile au evoluat din perspectiva inflaţiei”,

a spus Adrian Câciu.

Ministrul Finanțelor spune că analiza invocată va fi discutată în coaliția de guvernare, și că „până în toamnă lucrurile vor fi lămurite”.

Pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate

Potrivit Codului fiscal, venitul impozabil din pensii se stabilește prin deducerea sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei din aceste venituri și, de la începutul anului, a contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul pensiilor mai mari de 4.000 de lei. Așadar, pensiile mai mici de 2.000 de lei nu sunt supuse impozitării.

„Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată”,

scrie în versiunea actuală a Codului fiscal.

Pe de altă parte, tot Codul fiscal prevede că impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil lunar din pensii. Astfel, veniturile lunare din pensii de până la 2.000 lei nu sunt supuse impozitării cu 10%.

Pensiile vor crește la 1 ianuarie

Adrian Câciu a dat asigurări că pensiile vor fi majorate începând cu prima zi a anului viitor, conform prevederilor legale. El a spus că nu poate aprecia, la acest moment care va fi creșterea și că procentul va fi stabilit în funcție de evoluția economiei.

„Cu siguranţă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. (…) Cu cât vor creşte, acest răspuns va veni în urma modului în care economia funcţionează în acest an dar cu siguranţă o creştere va fi, astfel încât erodarea de putere de cumpărare suferită cel puţin pe al doilea semestru să fie compensată”,

a spus ministrul de Finanţe.
Exit mobile version