Curs BNR pentru 24 august 2022. Care sunt noile cotații

curs-valutar-bnr

foto playtech.ro

Pentru prima dată în ultimele două decenii, euro este mai slab decât dolarul pentru a doua zi la rând, în România. BNR a cotat miercuri, 24 august, moneda americană la valoarea de 4,9078 lei, faţă de 4,8818 lei cât costa 1 euro. 

Cauza deprecierii monedei EURO este, potrivit analiştilor, teama că preţul energiei va menţine nivelul ridicat al inflaţiei, iar Europa va intra în recesiune. O consecinţă a acestui lucru se va vedea cel mai probabil la pompele staţiilor de carburant unde preţul ar putea creşte din nou. 

Moneda naţională s-a apreciat, miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,8818 lei, în scădere cu 0,33 bani (-0,07%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,8851 lei. 

Leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,9078 lei, în scădere cu 1,47 bani (-0,30%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,9225 lei.

Francul elveţian a urcat miercuri la un nivel istoric faţă de leu. 

Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 87,2 bani (+0,31%), până la valoarea de 276,0922 lei, de la 275,2202 lei, în şedinţa precedentă. 

Exit mobile version