Ce spune ministrul Muncii despre posibile tăieri de pensii

marius-budai

foto playtech.ro

Marius Budăi a anunţat că are pe masă trei variante pentru recalcularea tuturor pensiilor, nu numai a celor speciale. Ministrul Muncii îi liniștește pe români și dă asigurări că după recalcularea pensiilor nimeni nu va pierde bani, potrivit antena3 CNN.

„Noi, Ministerul Muncii, în colaborare cu directă cu Casa Națională de Pensii Publice, încheiem astăzi sau mâine, cel târziu, trei variante ale legii pensiilor”

„Așa cum s-a stabilit în programul de guvernare, plecăm de la analiza legii 127 și acele trei variante le vom pune pe masa coaliției pentru decizie și așteptăm decizia coaliției, pentru că trebuie să continuăm apoi cu o formulă și cu un studiu de impact mai amănunțit cu Banca Mondială”

„Ulterior, vreau să demarez discuțiile cu sindicatele, cu partenerii sociali și cu asociațiile de pensionari, pentru că așa mi se pare normal. Nu cred că ceea ce s-a întâmplat la scrierea PNRR trebuie să se mai repete”,

a declarat Marius Budăi.

Oficialul spune că la baza celor trei propuneri de recalculare a pensiilor stă principiul echităţii.

Marius Budăi promite că niciun pensionar nu va pierde bani

În primul rând, să nu se mai repete greșeala de la scrierea PNRR. Eu nu voi face așa ceva, a completat oficialul de la Muncă.

Marius Budăi a afirmat că, în urma recalculării pensiilor, niciun român nu va pierde bani.

„E exclus să fie așa ceva cât eu voi avea funcție de ministru”, 

a încheiat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ce a convenit coaliţia pe pensiile speciale

1. Nimeni nu va depăşi, cu veniturile din pensie, veniturile din activitate

2. Se va impozita cu 15% partea de necontributivitate, indexare anuală

3. Pensiile se vor indexa anual cu rata inflaţiei

4. Nu se mai permite cumulul de pensii speciale, astfel că va rămâne doar partea contributivă şi se alege doar una (magistrat şi parlamentar, spre exemplu)

5. Se abrogă articolul referitor la pensiile CSM, despre cei care puteau beneficia de ele după un mandat

6. Pentru Apărare şi Ordine publică, se elimină cinci sporuri din baza de calcul.

Toate aceste principii vor fi transpuse în lege sub formă de amendamente.

Exit mobile version