Ministrul Muncii, Marius Budăi a făcut noi precizări privind majorarea pensiilor pe care românii urmează să o primească începând cu 1 ianuarie 2023.
Marius Budăi a venit cu precizări importante privind majorarea pensiilor, după declaraţiile făcute de preşedintele PSD Marcel Ciolacu.
Reamintim că Marcel Ciolacu a declarat recent că pensiile românilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023 cel puţin cu rata inflaţiei.
”Avem o lege. Avem o lege în vigoare. (…) Cel puţin cu indicele de inflație, categoric că vor fi modificate”,
a declarat Marcel Ciolacu, atunci când a fost întrebat dacă vor fi majorate pensiile.
Mai exact, liderul social-democraților a declarat că legea în vigoare prevede ca pensiile româniilor să crească „cel puțin cu indicele de inflație”.
Marius Budăi a venit cu precizări importante
După această declaraţie, Marius Budăi a venit cu precizări importante.
„Domnul preşedinte a făcut o declaraţie în conformitate cu legea care a spus că dacă prevede o creştere anume de la 1 ianuarie sau o creştere pe anual cu rata inflației şi 50% din creșterea salariului brut se va respecta”
„Asta nu exclude o creştere anul acesta şi nu exclude o analiză a actualului guvern pe tot ce înseamă măsuri şi pachete sociale pe anul acesta”
„Suntem extrem atenți la evoluția cifrelor şi vom lua măsurile necesare pentru a proteja puterea de cumpărare a categoriilor vulnerabile unde se încadrează şi pensionarii”,
a spus Marius Budăi la Antena3.
