Cătălin Drulă: În cel mult două luni, va fi semnat un contract de achiziţie pentru 20 de trenuri noi, moderne

foto: brasov.net

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că, în cel mult două luni, va fi semnat un contract de achiziţie pentru 20 de trenuri noi, moderne, de ultimă generaţie, cu opţiune de a cumpăra încă 17, transmite News.ro.

Cătălin Drulă a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că sistemul feroviar este subfinanţat de 30 de ani şi trebuie scos din groapa în care a fost aruncat.

Aceasta este parte din „soluția de viitor” și nu cârpeala care se face de zeci de ani, în care sunt reparate locomotive vechi de 40 de ani.

“Consecinţa subfinanţării cronice a sistemului feroviar nu este de ieri sau de azi sau din ultimele trei luni sau din ultimele şase luni, ci de 30 de ani şi nu mă feresc să spun asta. Ceea ce trebuie noi să facem ca manageri, eu ca manager politic, ceilalţi ca manageri executivi în acest sistem este să scoatem acest sistem din groapa în care a fost aruncat.

Asta nu se poate face din gesturi şi din vorbe, ci se face cu capitalizare masivă a acestor companii şi cu bani de investiţii. Nu există eficientizare fără investiţii. Eu sunt un liberal şi asta este o parte din doctrina liberală, nu există eficientizare doar din gesturi. A eficientiza costă, fie că e vorba de procese în care trebuie să investeşti în echipamente care să înlocuiască oameni, fie că e vorba de capital de lucru: trenuri noi, şine noi”

a spus ministrul Transporturilor.

Breaking news! În cel mult două luni vom semna un contract de achiziție pentru 20 de trenuri nou-nouțe

„Acesta va fi un breaking news! În cel mult două luni vom semna un contract de achiziție pentru 20 de trenuri nou-nouțe, moderne, de ultimă generație, electrice, cu opțiune de a cumpăra încă 17 și eu cred că ar fi o idee absolut excelentă să cumpărăm 37 de trenuri.

Iar discutăm de finanțare și mă voi lupta să avem acești bani, în special din fonduri europene. 37 de trenuri, rame electrice, moderne, cu aproximativ 350 de locuri, tocmai și-au cumpărat recent astfel de rame sistemul feroviar din Italia și din alte părți”,

a spus Cătălin Drulă.
Exit mobile version